Life, Stiri, Ultima Ora

Crăciun: deserturi pline cu ciocolată care vor fi pe placul tuturor

 Chocolate lava este un dulce special, care pe cât de rafinat pare pe atât de simplu se prepară. Descoperă reţeta masterchef-ului Adi Hădean!

721598l-640x0-w-a2f0e843

Deserturile cu ciocolată ating coarda sensibilă a multor femei, dar şi bărbaţi. Orice dulce care are la bază ciocolata va deveni delicios şi nu trebuie să ţinteşti neapărat reţete sofisticate şi complicate. Noi îţi propunem cinci deserturi cu ciocolată din care să-ţi alegi pentru masa de Crăciun sau Revelion pentru a-ţi uimi invitaţii.
1. Chocolate lava – reţeta masterchef-ului Adi Hădean

Ingrediente pentru 8 porţii

    3 ouă
    3 linguri de făină
    3 linguri de zahăr
    un pachet de unt (200 grame)
    400 de grame de ciocolată neagră.

Mod de preparare

Amestecă ouăle, făina și zahărul cu ajutorul unui tel până obții o compoziție omogenă, fină, cremoasă.
Pune la topit untul și ciocolata împreună, apoi amestecă-le în compoziția obținută anterior.
E important să torni câte puțin, altfel rişti să transformi ouăle în omletă, ciocolata și untul fiind calde.
Foloseşte orice formă (porţelan, aluminiu) vrei pe care să o ungi în prealabi cu puţin unt şi să presari puţin zahăr.
Umple formele cu amestec pentru prăjituri.
Așază-le într-o tavă și pune-le în cuptorul încins la 200 de grade Celsius. Lasă-le acolo pentru 10-12 minute.
Poţi să combini cu îngheţată, fructe de pădure sau caramel, după cum recomandă specialistul.

2. Prăjitură de ciocolată cu biluţe de cocos – reţetă Edith’s Kitchen

Ingrediente pentru biluţe de brânză şi cocos:

    250 grame de brânză dulce
    50 grame de nucă de cocos
    50 grame de zahăr
    2 gălbenuşuri
    2 linguri de amidon (rase).

Ingrediente pentru blatul de ciocolată:

    4 ouă
    60 grame de zahăr
    50 grame de ciocolată topită
    2 linguri de făină
    2 linguri de amidon
    3 linguri de cacao (rase)
    un praf de sare
    1/2 linguriţă praf de copt.

Glazura:

    100 mililitri de lapte
    50 grame de zahăr
    50 grame de unt
    100 grame de ciocolată (50 grame ciocolată neagră şi 50 grame de ciocolată cu lapte).

Mod de preparare

Biluţe de cocos:
Se amestecă toate ingredientele. Se modelează cu mâinile umezite biluţe de mărimea unei nuci mai mari.
Se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi unsă cu unt.

Aluatul de cicolată:
Batem albuşurile spumă cu un praf de sare.
Separat mixăm câteva minute gălbenuşurile şi zahărul.
Se încorporează în gălbenuşuri ciocolata topită şi apoi punem peste ele albuşurile spumă, făina amestecată cu amidonul, praful de copt şi cacaua şi amestecăm cu o paletă.
Se toarnă compoziţia rezultată peste bilele de brânză.
Folosiţi o formă de 24 cm diametru (sau chiar 22 cm).
Se dă prăjitura la cuptorul preîncălzit la 180 grade şi se coace 20-25 de minute.

Glazura:
Punem într-un ibric laptele, zahărul şi untul şi se fierb la foc mic câteva minute (2-3 minute), până se îngroaşă puţin.
Adăugăm apoi ciocolata ruptă în bucăţele şi lăsăm puţin pe foc până când se topeşte ciocolata (eu am pus şi 2 cubuleţe de ciocolată neagră în plus, să fiu sigură că nu este prea lichidă glazura).
Lăsăm să se răcească bine, după care se toarnă deasupra prăjiturii călduţe sau rece.
Prajitura se taie doar când este rece.

blank