Sport

COSMIN OLAROIU NU L-A POCIT IN BATAIE PE FLORIN CALINESCU!

CalinescuLui Gigi Becali îi place să le înflorească. Cel puţin aşa reiese din spusele lui Florin Călinescu, cel care era dat ca măcelărit fizic de antrenorul Cosmin Olăroiu, în urma unor discuţii conflictuale la o masă tovărăşească, undeva prin 2010.

„A fost Gigi Becali de faţă la întâmplarea asta? Nu ştiu despre ce vorbiţi. Eu cred că este o fantezie de-a lui Gigi Becali. Nu-mi aduc aminte să fi luat masa cu Gigi Becali vreodată. Iar dacă Gigi Becali n-a fost de faţă, nu cred că puteţi da crezare acestei poveşti. Să ne rugăm pentru sănătatea lui şi pentru pioşenia lui. Atât vreau să spun. Eu sunt prieten şi cu Mircea Sandu, şi cu Gino Iorgulescu, şi cu Olăroiu. Nu-mi aduc aminte despre aşa ceva. Poate ne-om fi certat pe vreo formulă de echipă, ştii cum e la un şpriţ. Dar când povesteşti ceva, în primul rând trebuie să fii de faţă. Parcă îmi aduc aminte ceva, dar cred că e o întâmplare de acum vreo 10 ani şi parcă era de Crăciun. Acum nu e un secret că mai bem o ţuică de Crăciun. E ca în bancul ăla: nu i s-a dat o Volgă, i s-a luat o bicicletă. Eu ştiu ce o fi ajuns la urechile lui Gigi? Şi domnului Gigi Becali, care nu cred că a fost de faţă la mesele la care eu particip, îi doresc multă sănătate, minte şi înţelepciune”, a spus omul de televiziune.

Şi Mircea Sandu confirmă cele spuse de Călinescu. „Eu nu-mi aduc aminte ca Florin Călinescu şi Cosmin Olăroiu să se fi încăierat vreodată în faţa mea. Or fi fost discuţii contradictorii pe teme fotbalistice între cei doi, în prezenţa mea, dar altceva nu. Incidente de natură fizică, niciodată. Eu cred că Gigi a spus o chestie plastică, aşa. Dacă s-a întâmplat aşa ceva, s-a întâmplat fără să fiu eu de faţă. Poate că Gigi a vrut să arate că Oli, pe lângă faptul că e inteligent, este şi un tip puternic”, a infirmat şi Mircea Sandu.

blank