Cosette Chichirău, contracandidata lui Dan Barna la șefia USR, i-a cerut acestuia să amâne alegerile și l-a provocat la o dezbatere internă, acuzându-l că a făcut două greșeli „care dau de gândit” membrilor USR, dar pe care are ocazia să le repare. În caz contrar, Cosette Chichirău spune că Dan Barna își va pierde legitimitatea.

„Ai refuzat orice dezbatere în cursa internă pentru președinția partidului până pe 31 august, ultima zi de campanie. Ai organizat alegerile interne înaintea celor prezidențiale. Două greșeli care ne dau de gândit. Dar a greși e omenește. Repară aceste greșeli acum – hai să dezbatem, hai să amânăm alegerile – și vei putea intra onorabil în cele două curse, pentru președinția USR și a țării. Persistă în greșeală și îți vei pierde legitimitatea de a candida într-un proces democratic, pentru că nu pare că susții democrația”, a scris Cosette Chichirău într-un mesaj postat pe un grup de discuții al USR.

„Cred în principii și cred în democrație. După 16 ani petrecuți în SUA, nu m-am întors în România ca să tac. Nu m-am întors ca să susțin niște oameni pentru niște funcții. M-am întors ca să construim democrația în România. Ajută-mă!”, îi cere deputata USR Cosette Chichirău lui Dan Barna.

Citeste si...  Tăriceanu, în coaliţia PSD-ALDE se va discuta despre măsuri care pot fi luate contra lui Iohannis

USR își va alege noul președinte la jumătatea lunii septembrie. Bătălia se poartă între Dan Barna, actualul șef al partidului, și deputatul de Iași Cosette Chichirău, fiecare purtând o campanie internă pentru a-și atrage voturile membrilor formațiunii, pentru că la USR președintele este ales prin votul tuturor membrilor. Votul electronic direct are loc între 1 și 3 septembrie.

Fiecare are o platformă-program și o echipă de lideri care ar veni la conducere odată cu victoria la congres. Dan Barna pare favorit prin prisma candidaturii la Președinția României, dar Cosette Chichirău are reproșuri concrete de făcut modului în care acesta conduce partidul, acuzându-l că a devenit captivul unui grup intern și că relația cu PLUS a fost gestionată „în genunchi”, după cum declara într-un interviu acordat zilele trecute.

Surse din interiorul USR au declarat că în urma acestui mesaj, Dan Barna a luat un taxi și s-a dus la Iași, acolo unde era Cosette Chichirău, având o discuție-dezbatere în fața câtorva membri USR.