Bursele s-au prăbușit în întreaga lume, traficul comercial oceanic s-a redus cu circa 9,5% doar în luna martie, turismul și transportul aerian au fost și vor fi cele mai lovite. La începutul acestui an, estimările unei cresteri de 6,5% in China erau considerate extrem de grave pentru conducerea de la Beijing și pentru economia globală. Acum, estimarea a scăzut la 5% creștere economică în China. Cât despre Italia, unde guvernul a mobilizat 25 de miliarde de euro pentru răspunsul la epidemia de coronavirus, fostul director adjunct al FMI Askoka Mody declara pentru The Telegraph că, pentru a-și reveni, țara va avea nevoie de un imprumut de la FMI de pana la 700 de miliarde de dolari. Suma pare uriașă, insa se prea poate să fie insuficientă – doar împrumuturile contractate de Grecia pe durata crizei financiare au totalizat 350 de miliarde de dolari.
Agenția Bloomberg a prezentat mai multe scenarii de evoluție a crizei economice provocată de pandemie. Cel mai rău dintre acestea estimează o pierdere de 2.700 de miliarde de dolari în economia mondială, cu marile puteri economice urmând să aibă scăderi ale economiei cu 3% din PIB. Mai rău este că dobânzile aflate la un minim istoric acum și procentul mare al datoriilor vor lăsa un spațiu mic de manevră statelor europene, avertizează Bloomberg.
”Dacă un agent patogen precum coronavirusul, care dă o rată a mortalității de 1-4%, comparativ cu 50% în cazul Ebola, poate să producă asemenea pagube economiei mondiale, poate că ar trebui să ne gândim că ”pacientul” suferea deja de alte probleme”, scrie John Feffer, directorul think tank-ului american Foreign Policy in Focus. ”Poate să pară ridicol ca un virus, chiar și unul care se răspândește foarte repede, poate să inverseze o traiectorie spre globalizare veche de aproape un secol”, spune el.
Epidemia de incompetență
Publicația Politico.eu a identificat una din bolile de care suferea Vestul și care l-a vulnerabilizat în fața unui virus – epidemia de incometență la nivel politic. Solidaritate cu aliații? Aș, Trump a interzis intrarea europenilor în SUA (o decizie luată fără a da măcar un telefon liderilor UE) și a încercat să cumpere un vaccin de sub nasul germanilor, pentru a le arăta americanilor că ei sunt în prima linie în lupta împotriva virusului”. Asta în condițiile în care Coreea de Sud poate testa zilnic mai mulți suspecți decât SUA. Solidaritate între membrii UE? Germania și Franta au oprit toate exporturile de măști și ventilatoare, unele plătite deja de Austria și stocate în Germania. Abia la o săptămână după apelul disperat al Italiei, la presiunile comisarului francez Thierry Breton, la finalul săptămânii trecute Comisia Europeana a forțat Germania și Franța să-i ajute pe italieni.
”Modeul politic al premierului Boris Johnson este Winston Chruchill. Churchill le cerea britanicilor sânge, lacrimi și sudoare pentru a ieși din război. Johnson le-a transmis doar că multi dintre ei îi vor pierde pe cei dragi, insistând însă că guvernul are un plan clar”, scrie Politico. Ce putem spune despre Angela Merkel, ”lidera lumii libere”? Ea a lăsat coordonarea răspunsului la pandemie în seama unui ministru tânăr al Sănătății, Jens Spahn, și săptămâni întregi a fost mai preocupată de cotațiile bursiere ale companiilor germane. Ministrul german de Finanțe a anunțat un program fără precedent pentru a ajuta cu lichidități companiile germane, însă guvernul din care face parte a permis desfășurarea unui meci de fotbal in Berlin cu tribunele pline și a decis închiderea porților doar după revolta cetățenilor și a presei.
Ce a făcut primarul progresist al New Yorkului în fața epidemiei? Bill de Blasio a vrut și a făcut o revoluție în 2019, când a introdus ”genul neutru” în certificatele de naștere în metropola pe care o conduce. Însă acum, în fața epidemiei, nu a ascultat vreme de două săptămâni nici macar de apelurile disperate ale presei apropiate pentru a închide școlile. A făcut-o abia pe 16 martie – prea târziu spun unele voci. În SUA sunt 28 de milioane de oameni fără asigurare medicală, iar închiderea școlilor și universităților lasă și mulți studenți fără această plasă de siguranță.
Ce a facut presa occidentală liberală în săptămânile negre de epidemie din China? A privit cu compasiune, uneori și cu o bucurie maligna evenimentele din Wuhan – acesta ar fi putut fi începutul sfârșitului competiției economice dintre China și Vest. The Guardian sau Newsweek au scris că epidemia din China ar putea fi ”Cernobîlul Chinei”, iar Foreign Policy a acuzat Beijingul că a pus întreaga lume în pericol cu ”incompetența” sa.
Marea alegere
Având în vedere cele de mai sus, poate că ar trebui să ne punem întrebările lansate pe Twitter de sociologul maghiar Joszef Borocz: Ce culturi, ce clase sociale și ce indivizi vor putea să se adapteze la un răspuns colectiv corespunzător? Cine sunt cei care se angajează doar în pseudoactivități irelevante? Ce culturi, ce clase și ce indivizi vor domina și care vor fi cei care vor sucomba? Cu alte cuvinte, care vor fi implicațiile politice ale acestei crize?
Presa liberală a ales niște ”campioni” ai acestei crize, iar Singapore este printre ei, prezentat ca un stat care a luat măsuri exemplare și la timp. Singapore este o economie de piață, una globalizată și axată pe serviciile financiare. Însă organizarea politică nu este deloc una liberală – Singapore are un regim autoritar de dreapta. China nu a fost dată drept model pentru combaterea epidemiei, căci are un regim comunist și este principalul rival al Vestului la nivel economic. Însă ambele țări au ceva în comun – regimul autoritar și hipercentralizat.
”Există probleme globale care nu pot fi rezolvate decât printr-o putere centralizată. Nu sunt sadic, nu-mi plac dictaturile, nu-mi provoacă vreo simpatie. Eu doar anticipez că, dacă totul continuă ca până acum, îndepărtarea consecințelor nu va fi posibilă decât printr-o tiranie de temut”, spunea controversatul filozof german Wolfgang Harich într-un interviu pentru Der Spiegel, citat de publicația spaniolă Elsaltodiario.es.
Rețelele sociale, apelurile și inițiativele ONG-urilor în aceasta perioadă poate că merită laude, însă ele sunt depășite de amploarea crizei. Mișcările sociale și ONG-urile care critică mai mereu statul pot asigura distribuția alimentelor pentru cei bătrâni, însă nu pot organiza transferul personalului medical, nu pot produce aparate de respirație artificială, echipamente de laborator. Aici, toți ochii se îndreaptă către stat. Care state vor face față mai bine unei asemenea crize: cele liberale sau cele așa-zis ”iliberale” sau de-a dreptul autoritare?
”Am învățat să nu mai judec modelul sovietic doar prin prisma competiției economice dintre Est și Vest, ci să îl judec înainte de toate în funcție de posibilitățile pe cre le are prin structura sa de a depăși criza ecologica, de a menține viața și planeta, de a salva omenirea”, scria Harich în volumul ”Comunism fără creștere”, o carte în care îmbrăca in haine marxiste teoriile Clubului de la Roma recent creat. Wolfgang Harich a murit în 1995; volumul de mai sus și interviul pentru Der Spiegel au fost publicate în 1975. Harich era atunci îngrijorat nu de o pandemie, ci de o viitoare criză ecologică. Harich era un susținător al mișcării ”Verzilor” din Germania. Miscarea exista deja, este cea mai veche din Europa, iar acum a devenit o forță în Bundestag și în landuri”.
La 45 de ani de la acel moment, mișcarea ecologistă nu mai vorbește prin filozofi, ci prin activiști adolescenți panicați precum Greta Thunberg. ”Epidemia de incompetență” din statele vestice și urgența climatică ce va reveni în prim-plan ne vor aduce în fața unei mari alegeri politice. Pandemia de acum va grăbi acel moment și ne mai propune două noi opțiuni: Beijing și Singapore – fie un cezarism și o gardă pretoriană de partid, fie cu aură tehnocrată și care poate fi asezonat și cu mul progresism și ”societate deschisă”.