Showbiz

Corneliu Porumboiu și echipa filmului „Comoara” vin la Avanpremiera Les Films de Cannes a Bucarest

Dupa succesul obtinut la Cannes, regizorul Corneliu Porumboiu și echipa filmului Comoara se vor întâlni cu publicul din București la premiera națională a peliculei selecționate la Cannes, sâmbătă, 30 mai, ora 19.30, la Cinema Studio, la Avanpremiera Les Films de Cannes à Bucarest. Primită entuziast de critica internațională la Festivalul de la Cannes, unde a avut premiera mondială în secțiunea Un Certain Regard, productia „Comoara” este o comedie inspirată de povestea adevărată a unor căutători de comori împătimiți. Regizorul Corneliu Porumboiu, actorii și echipa filmului vor răspunde întrebărilor spectatorilor la final.
 
 „Comoara confirmă inteligenţa şi virtuozitatea scriiturii lui Porumboiu, un cineast care acordă cea mai mare importanţă cuvintelor şi sensurilor acestora”, notează cronicarii ARTE în corespondența de la Cannes. Revista franceză „Les Inrockutibles” descrie filmul ca pe o „minunată fabulă despre România de azi, o frumoasă demonstraţie a umorului tipic românesc”.
 
Les-Films-de-Cannes-a-Bucarest-bravonet.ro_1
 
În cadrul Avanpremierei „Les Films de Cannes à Bucarest” (29 mai – 4 iunie, Cinema Studio), va fi proiectată și o selecție de scurtmetraje românești din Romanian Short Waves, program inclus în secțiunea ne-competitivă Short Film Corner a Festivalului de la Cannes. Peste 30 dintre filmele care au avut premiera mondială zilele acestea la Cannes vor fi aduse pentru prima dată publicului din România, între 23 și 29 octombrie, la cea de-a șasea ediție Les Films de Cannes à Bucarest. Ca o avanpremieră la ediția din toamnă, între 29 mai și 4 iunie, o selecție de filme de Cannes va rula la Cinema Studio. Anul acesta, organizatorii  saptamanii „Les Films de Cannes à Bucarest”  își propun să pregătească festivalul din toamnă împreună cu spectatorii săi. Aceștia pot vota, pe site-ul oficial www.filmedefestival.ro, afişul pe care-l consideră cel mai potrivit, precum și a treia sală de proiecție, pe lângă cele stabilite deja, Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. Ei vor avea de ales între Cinema Patria, Cinema PRO și Cinematograful Țăranului Român.Filmele prezentate în avanpremiera din 29 mai – 4 iunie sunt distribuite de 42 km film, Independența Film, Asociația Macondo, Parada Film, Voodoo Films și Asociația Secvențe. Filmul „Comoara” a primit recent Premiul Un Certain Talent in sectiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, iar printre juratii care au apreciat pelicula romaneasca s-a aflat celebra actrita si scriitoare Isabella Rossellini, care este una dintre cele doua fiice gemene ale actritei Ingrid Bergman si regizorului Roberto Rossellini.
 
Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai talentati regizori ai tinerei generatii. Ele s-a nascut la Vaslui, la 30 noiembrie 1974, iar visul sau a fost sa intre in lumea filmului, vis implinit si incununat de succes.
blank