Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, susține că Guvernul Viorica Dăncilă pune în pericol finalizarea proiectului laserului de la Măgurele, cea mai importantă investiție europeană în domeniul cercetării din România.

„Mărturisesc că sunt foarte îngrijorată de ultimele evoluții privind proiectul ELI de la Măgurele; și mă refer în mod special la litigiul existent între beneficiarul proiectului, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) și consorţiul european EuroGammaS (EGS) privind realizarea Sistemului Fascicul Gamma de la Măgurele, care pune în pericol finalizarea proiectului”, a scris joi, pe Facebook, comisarul european Corina Crețu.

Aceasta a spus că problema s-a discutat în luna ianuarie la Bruxelles, la întâlnire fiind prezente „toate părțile implicate” în derularea proiectului ELI de la Măgurele, iar după discuție i-a trimis premierul Viorica Dăncilă o scrisoare pe această temă.

„În plus, serviciile Comisiei DG REGIO și Directoratul de Cercetare (RTD) împreună cu experți ai BEI au elaborat și transmis o notă tehnică autorităților române, tocmai pentru a le sprijini în ceea ce privește examinarea aspectelor juridice și tehnice ale proiectului, cu scopul continuării acestuia (…) În prezent, din ceea ce știu eu, autoritățile române evaluează aceste opțiuni juridice și tehnice disponibile, însă nu a fost trimis un răspuns oficial. În absența unui răspuns rapid al Guvernul României adresat Comisiei Europene, există riscul ca acest proiect să nu mai poată fi finalizat în actualul exercițiu bugetar (2014-2020), ceea ce va genera importante pierderi financiare și, totodată, va afecta credibilitatea întregii investiții. De asemenea, eforturile UE de a promova cooperarea între institute de cercetare și inovare și mediul de afaceri, vor fi și ele subminate”

Citeste si...  Corina Creţu nu i-a convins pe europarlamentari. Echipa Comisiei UE ar putea fi remaniată

Potrivit Corinei Crețu, proiectul Infrastructurii Luminii Extreme – Fizica Nucleară (ELI-NP) de la Măgurele este cea mai importantă investiție europeană în domeniul cercetării din România, fiind parte a unei infrastructuri paneuropene de cercetare la care participă România, Cehia și Ungaria și pentru care finanțarea europeană este de aproximativ 800 milioane de euro.

„Proiectul laserului de la Măgurele a început în perioada de finanţare 2007 – 2013, iar acum se află în faza a doua de implementare. Bugetul total se ridică la aproximativ 250 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată în cadrul Programului Operaţional pentru Competitivitate. În prima fază a proiectului a fost construită o clădire specială pentru fascicule laser şi gamma, precum şi pentru experimente; iar etapa a doua presupune dotarea cu echipamentele și utilajele necesare construirii unui laser de 10 PW şi a unui fascicul gamma, precum şi instalarea acestora”, a mai scris Corina Crețu.