Actualitate, Featured

Corina Creţu, desemnată raportor pentru activitatea Băncii de Investiţii

Fostul comisar european Corina Creţu a fost desemnată reportor alternativ din partea CONT pentru Raportul anual privind „Controlul activităţii financiare a Băncii Europene de Investiţii , aferent anului 2019.

Anunțul a fost făcut, miercuri, pe Facebook, chiar de către Corina Crețu.

”Astăzi am fost desemnată, pentru al doilea an consecutiv, Raportor alternativ din partea Comisiei pentru Control Bugetar a Parlamentului European (CONT) pentru Raportul Anual privind ”Controlul activității financiare a Băncii Europene de Investiții aferent anului 2019.

Mâine, în Comisia pentru Control Bugetar, vom vota (de la distanță) Raportul Anual privind ”Controlul activității financiare a Băncii Europene de Investiții” aferent anului 2018 – pentru care am fost, la fel, Raportor alternativ.

Este o temă importantă pentru că Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă finanțări pe termen lung pentru proiecte, garanții, precum și consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii. Mai mult decât atât, Banca Europeană de Investiții sprijină proiecte atât în cadrul UE, cât și în afara UE, iar acționari sunt statele membre ale UE. Vă doresc tuturor o zi frumoasă în continuare!”

 

blank