Featured, Politic

Corina Creţu: Dacă nu acordăm atenţie mediului rural, riscăm să avem aglomerări urbane şi ţări goale

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat luni că nu trebuie acordată atenţie doar aglomerărilor urbane, ci şi satelor, deoarece există riscul ca în viitor mediul rural să fie depopulat în favoarea oraşelor. „Din primul an al meu în calitate de comisar european am spus că noi avem o contradicţie în regulamentele europene, în sensul că încurajăm foarte mult dezvoltările în aglomerările urbane. Sigur, oraşele sunt foarte importante, pentru că acolo sunt cele mai multe probleme şi sunt cele mai multe provocări şi e o problemă să găsim soluţiile, dar pe de altă parte, dacă nu acordăm atenţia necesară mediului rural, riscăm să avem aglomerări urbane şi, în rest, ţări complet goale sau populate numai de adulţi, pentru că tineretul pleacă”, a afirmat Corina Creţu, la conferinţa „În dialog cu cetăţenii”, de la Zalău.
Comisarul european pentru politica regională a adăugat faptul că una dintre soluţiile readucerii tinerilor la sat este introducerea internetului de bandă largă, un proiect pentru care militează încă de la începutul mandatului. „Am demarat o serie de acţiuni la nivel european, împreună cu colegul meu comisarul Phil Hogan (comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală – n.r.), pentru acoperirea cu internet a spaţiului rural şi ambiţia dânsului este ca în combinaţie cu fondurile noastre să reuşim să aducem internetul de bandă largă în toate zonele rurale. Eu am văzut că atunci când am vorbit despre acest lucru mi s-a spus că acolo unde nu avem toalete, nu mai vorbim de internet. Eu cred că aceste lucruri trebuie să meargă mână în mână: şi asigurarea traiului decent, dar şi, pe de altă parte, aceste nevoi imperioase pentru un tânăr, de pildă, de a se întoarce la sat. Dacă nu ai o conexiune de internet, nu are nicio şansă să dezvolte o afacere personală, nu are nicio şansă să se reîntoarcă. Agenda urbană este foarte importantă, dar, pe de altă parte, satul, în general, nu trebuie lăsat în urmă”, a subliniat Creţu, conform Agerpres.

Corina Creţu, comisar european pentru politica regională, şi Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene, s-au aflat luni într-o vizită oficială în Sălaj, pentru a participa la conferinţa „În dialog cu cetăţenii”, evenimentul fiind prefaţat de o întâlnire cu autorităţile locale, în cadrul căreia s-a pus accent pe identificarea unor soluţii care să conducă la accelerarea ritmului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi simplificarea procedurilor, în vederea unei mai bune absorbţii de bani europeni de către România.

blank