Economic, Featured

Corina Crețu, avertizment pentru Guvernul Dăncilă: Bruxellesul așteaptă să dea bani autorităților române

Într-un interviu acordat EurActiv România, comisarul Corina Crețu afirmă că Bruxellesul așteaptă să dea bani autorităților române, dar acestea trebuie să vină cu proiecte. Oficialul european speră că România va îmbunătăţi reţelele de transport.

Aflată la începutul săptămânii la București, pentru a participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări,Corina Crețu a explicat pentru EurActiv România ce așteptări are Comisia Europeană de la autoritățile române în privința cheltuirii fondurilor europene.

Comisarul european pentru Politică Regională a subliniat că e dreptul suveran al fiecărei ţări să-şi aleagă modul în care realizează proiectele, dar a precizat că, în cazul Autostrăzii Montana (Târgu Mureş-Iaşi), Comisia Europeană consideră că trecerea de la finanțarea prin fonduri europene la formula Parteneriatului Public-Privat reprezintă o deprioritizare a proiectului, mai ales că acesta e inclus în Master Planul de Transport.

Referitor la transporturi, Corina Crețu a declarat că anul acesta nu există riscul pierderii de fonduri, deoarece se consumă bani prin fazarea proiectelor de apă şi canalizare, dar trebuie ca România să depună proiecte pentru a evita riscul de dezangajare în 2019.

Corina Crețu a declarat că interesul său și al Comisiei Europene e ca banii alocați să fie folosiți, dar Guvernul României e responsabil de implementare.

blank