Actualitate, Featured

Copila de 6 ani, din Consana, dispărută marți seara, găsită de polițiști

Copila de şase ani, dispărută marţi seară din oraşul Ovidiu, a fost găsită miercuri dimineaţă de poliţişti, nefiind victima unei infracţiuni. Fata a spus oamenilor legii că şi-ar petrecut noaptea pe câmp, starea sa de sănătate fiind bună.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, copila de şase ani dispărută din Ovidiu a fost găsită miercuri, în jurul orei 10. Ea nu a fost victima unei infracţiuni şi se afla într-o stare de sănătate bună. Fetiţa a spus că şi-ar fi petrecut noaptea afară, pe câmp.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care fata a dispărut de acasă.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au precizat că fata a fost dusă la Spitalul Judeţen Constanţa pentru un exament pediatric.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ovidiu au fost sesizaţi, marţi, în jurul orei 19.00, cu privire la dispariţia Denisei Cadrie Memet, în vârstă de 6 ani. Fata a plecat de acasă în mod voluntar, în jurul orei 18.00. Ea mai pleca de acasă pentru a merge la vecini sau rude.

blank