Featured, International

Copii atacați de rechin, la New York. Este primul caz din ultimii 70 de ani

Doi copii cu vârste de 12 și 13 ani au fost răniți în timp ce făceau surf în apropierea unei plaje din statul New York, după ce au fost atacați de rechini. Este primul astfel de caz din ultimii 70 de ani, spun autoritățile.

Cei doi – o fată de 12 ani și un băiat de 13 ani – au fost răniți în zona picioarelor și duși de urgență la spital pentru a primi tratament medical. Medicii au scos din piciorul băiatului un colț de rechin, care urmează să fie analizat pentru a se stabili ce specie de rechin a produs atacul, informează The Guardian.

Fata, Lola Pollina, a povestit că stătea în apă înaltă până în zona taliei, pe plaja Sailors Haven din apropiere de Brookhaven, când a fost atactă.

„Am văzut ceva lângă mine și am simțit o durere. Când m-am uitat, am văzut o aripioară”, a povestit fata, rememorând momentul în care a văzut că piciorul ei sângera.

Potrivit acesteia, rechinul avea între 90 și 120 de centimetri. Incidentul a avut loc la aproximativ 80 de kilometri est de Manhattan.

Atacurile rechinilor asupra oamenilor sunt foarte rare în statul New York, a precizat șeful departamentului de pompieri Ocean Beach, Ian Levine. În statul New York au fost documentate doar 10 cazuri de atacuri ale rechinilor, ultimul datând din 1948.
Astfel, autoritățile au închis plaja până când se vor face mai multe verificări.

blank