Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Contestaţia DNA privind eliberarea condiţionată a lui Năstase, judecată în 21 august.

Contestaţia procurorilor DNA privind eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase, dispusă în 23 iulie de Judecătoria Sectorului 4, va fi judecată în 21 august de Tribunalul Ilfov.

nastase_dece_53971500_95394000_43273100

Avocaţii fostului premier nu vor depune o cerere de preschimbare a termenului, astfel încât dosarul să se judece mai devreme.

Judecătoria Sectorului 4 (JS4) a decis, în 23 iulie, că fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

Decizia din 23 iulie nu este definitivă şi a fost contestată de DNA.

Magistraţii de la JS4 au analizat propunerea de liberare condiţionată înaintată de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava.

Pentru a putea fi liberat condiţionat, Adrian Năstase a trebuit să execute o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, respectiv 547 de zile, acesta executând în total 556 de zile de închisoare (la data analizei la comisie – 3 iulie 2014) în care s-au inclus cele 179 de zile efectiv executate din 6 ianuarie, 272 de zile de arest preventiv, de fapt perioada executată în prima condamnare, şi 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate (elaborarea unor lucrări ştiinţifice).

În 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”, să adauge un spor de şase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui Adrian Năstase a fost scăzută perioada în care a stat în penitenciar, respectiv nouă luni (272 de zile), din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a executat pedeapsa de doi ani primită în dosarul „Trofeul calităţii”, fiind eliberat condiţionat.

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

blank