Reprezentanții USR din consiliile locale au pus tunurile pe fundurile care se duc către Catedrala Mântuirii Neamului. În acest sens, aceștia au hotărât să propună amendamente, în viitoare ședințe ale consiliilor precizând că această biserică „trebuie decuplată de la conductele cu bani publici”

„USR consideră că acest obiectiv – Catedrala Mântuirii Neamului – trebuie finanţat de acum înainte exclusiv din donaţii private şi din fondurile proprii ale Bisericii. Sprijinul acordat de stat către culte, atât de la nivel guvernamental cât şi de la nivel local, este deja suficient şi nu trebuie suplimentat cu sume de ordinul a zecilor de milioane de euro anual pentru această catedrală”, se arată într-un comunicat al USR Bucureşti.

„Catedrala Mântuirii Neamului trebuie decuplată de la conductele cu bani publici care vin de la Primăria Capitalei, de la sectoare, de la Guvern şi de la alte instituţii publice. Aici nu este vorba despre opţiunile personale de credinţă, ci despre o justă aşezare a priorităţilor unei comunităţi. Noi USR, credem că în acest an, priorităţile Primăriei Capitalei şi ale primăriilor de sector sunt cu totul altele: şcoli, grădiniţe şi creşte, pentru că nu s-a mai construit o şcoală nouă de ani de zile. Apoi prioritare sunt spitalele, pentru că şi aici situaţia este dezastruoasă, transportul public, străzile care încă sunt neasfaltate şi sunt o sursă inepuizabilă de praf şi mizerie în Bucureşti, clădirile cu risc seismic care pot cădea la primul cutremur, avizele ISU la absolut toate clădirile publice”, susţine Roxana Wring, preşedinte USR şi consilier municipal.

Citeste si...  Trafic restricționat în Capitală, mâine și duminică, pe mai multe străzi importante
loading...