Ana Munteanu, suspendată din partid
Featured, Politic

Consilier USR Ana Munteanu, suspendată din partid pentru că s-a dus cu jandarmii să verifice restaorantele

Ana Munteanu, consilier local USR în Timișoara, protagonista unui incident în care a descins, alături de forţele de ordine, într-un restaurant pentru a verifica respectarea măsurilor de carantinare, a fost suspendată din calitatea de membru al partidului pentru un an. Decizia a fost luată joi seară în Biroul Judeţean al USR Timiş, cu unanimitate de voturi.

Biroul Județean USR Timiş a prezentat pe pagina de Facebook poziţia cu privire la situaţia în care a fost implicată Ana Munteanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara.

„Condamnăm cu fermitate violenţa verbală din mediul online, elementele de limbaj suburban şi ameninţările proferate la adresa colegei noastre în urma întâmplărilor de sâmbătă, 20 martie. Indiferent de greşelile pe care le-a făcut, nimeni nu merită să fie supus unui astfel de tratament. Condamnăm, de asemenea, ştirile false fabricate şi promovate în jurul acestui subiect. În special pe cele care relativizează suferinţa victimelor regimului comunist. Considerăm că societatea, în ansamblul ei, are nevoie să respingă astfel de practici şi să încurajeze propagarea adevărului. Ştirile false sunt un flagel al lumii moderne, iar el trebuie combătut în toate formele sale”, arată USR Timiş, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, Ana Munteanu „a făcut o eroare de judecată şi a acţionat într-o manieră neinspirată şi inadecvată poziţiei de consilier local”.

„Rolul ei, ca membru al Consiliului Local Timişoara, nu este să încerce să se substituie instituţiilor executive ale statului. Există organe competente pentru a urmări şi a sancţiona încălcarea regulilor. Trebuie să apelăm la acestea ori de câte ori aflăm de o nerespectare a prevederilor legale şi să avem încredere că ele vor acţiona potrivit legii. Întrucât modul în care colega noastră a înţeles să acţioneze nu reflectă voinţa noastră, ca organizaţie, şi nici valorile pe care USR le promovează, s-a hotărât suspendarea Anei Munteanu din calitatea de membru al partidului pentru un an de zile, începând cu data de 26 martie, cu titlu de sancţiune. Îi îndemnăm, în continuare, pe toţi cetăţenii să respecte regulile de distanţare socială, restricţiile de circulaţie aflate în vigoare din cauza pandemiei şi să se vaccineze cât mai curând. Ţine de noi toţi să trecem cu bine peste aceste momente grele, dar o putem face doar împreună, ca o comunitate”, mai spun reprezentanţii USR Timiş.

Ana Munteanu s-a filmat săptămâna trecută în timp ce mergea cu jandarmii într-un restaurant al unui hotel din zona centrală a Timişoarei şi explica faptul că patronul locaţiei ar fi încălcat măsurile restrictive impuse de carantină.
consilier local, consiliul local timisoara, usr + plus, ana muntreanu

blank