„Antonescu va candida la Preşedinţie din partea opoziţiei”

Ponta (4)

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, joi, social-democraţilor reuniţi la Hotelul Rin, că liderul PNL Crin Antonescu „şi-a făcut nişte calcule şi va candida la Preşedinţie din partea opoziţiei”, au declarat surse politice.

Potrivit acestor surse, în interiorul reuniunii PSD s-a ţinut un singur discurs, de către Victor Ponta, în timpul căruia au fost proiectate imagini de la Congresul PSD din urmă cu patru ani, când actualul preşedinte al formaţiunii a preluat funcţia.

Ponta le-a spus social-democraţiilor că „în mare, Crin Antonescu şi-a făcut nişte calcule şi va candida la Preşedinţie din partea opoziţiei”, au mai declarat sursele. „Lucrurile stau aşa, şi acum să vedem ce facem”, le-a mai spus Ponta social-democraţilor.

Liderii social-democraţi de la centru şi din teritoriu s-au reunit, joi, urmând să discute, informal, alături de reprezentanţi ai UNPR şi PC, despre viitorul USL. Reuniunea a fost prilejuită de împlinirea a patru ani de când preşedintele PSD Victor Ponta a fost ales în această funcţie de către Congresul Partidului.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat înaintea reuniunii că liderii PSD, PC şi UNPR nu s-au întrunit ca să petreacă, ci pentru a face un bilanţ al celor patru ani de când Ponta a fost ales preşedinte, dar şi pentru a discuta despre viitorul USL.

„Da, suntem cele trei partide PSD, PC şi UNPR. Noi iniţial am hotărât să ne vedem pentru că azi sunt patru ani de la Congres, congresul din 20 februarie 2010. Ulterior ne-am gândit să vină şi colegii din PC şi UNPR, practic e un fel de întâlnire de bilanţ şi sunt discuţii despre europarlamentare şi alte discuţii până la urmă, că nu putem să fim copii, să ne gândim că azi nu vom discuta situaţia din USL”, a precizat Dragnea.

El a arătat că nu ştie dacă în cursul reuniunii se vor lua şi decizii, întrucât întâlnirea este una informală, nu statutară.

 

 

 

Citeste si...  Antonescu a refuzat să semneze declaraţia PNL de necolaborare cu Băsescu