Actualitate, Politic

Concluziile raportului comisiei de anchetă privind prezidențialele din 2009: Băsescu și Boc, acuzați de fraudarea alegerilor

Reprezentanții PNL din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 au luat decizia de a se retrage şi de a nu participa la votul final al raportului, a anunţat, miercuri, deputatul liberal Daniel Fenechiu. El a acuzat Puterea că le-a pus în față un document de 90 de pagini, pentru a-l vota fără să cunoască conținutul acestuia. Potrivit concluziilor din raport, parlamentarii stabiliesc că s-a constituit un grup infracțional organizat, asociat pentru săvârșirea de infracțiuni electorale, din care fac parte Traian Băsescu, Emil Boc și miniștrii Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă.UPDATE ora 15.00 Raportul arată că s-au constatat ”acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale Guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu”.

Parlamentarii spun că aceste acţiuni ale celor două instituţii au fost perfect sincronizate, dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acţiunile fiind premeditate”.

” Pe cale de consecinţă, ţinând cont de faptul că diferenţa dintre cei doi candidaţi a fost doar de 70.321, care reprezintă aproximativ 0,68% din voturile valabil exprimate, şi acţiunile de natură a determina fraudarea alegerilor fiind în favoarea candidatului Traian Băsescu, concluzionăm că amploarea acţiunilor a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor”, se menţionează în raport.

PNL s-a retras din comisie, înainte de votul pe raportul final.

„Motivele retragerii sunt cât se poate de clare. Astăzi, majoritatea PSD – ALDE a venit cu un raport pe care nu vrea să-l discute şi pe care să-l supună la vot, neţinând cont de solicitarea noastră de a se discuta punct cu punct fiecare element al concluziei şi să amânăm adoptarea raportului pentru mâine, pentru ca noi să exprimăm în scris lucrurile cu care nu suntem de acord”, a spus deputatul Daniel Fenechiu, la ieșirea din comisie.

Potrvit raportului, s-a constituit un grup infracțional organizat, în vederea comiterii de infracțiuni electorale.

”Astfel, Președintele României – Traian Băsescu- , împreună cu primul ministru al Guvernului – Emil Boc – și cu ceilalți membri ai Guvernului României – Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă – , s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni care să aibă drept consecință favorizarea comiterii de infracțiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu”, spun membrii comisiei de anchetă.

În raport se mai precizează că a avut loc un fals intelectual. Astfel, xcu prilejul emiterii de către președintelui României a decretului nr.1358/2009, acesta a inserat date nereale:

– Afirmația că domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor ar fi fost demis este falsă și contrazisă chiar de decretul nr.1357.

– Afirmația că domnul Dan Nica, viceprim-ministru, ministrul administrației și internelor ar fi fost demis este falsă deoarece în momentul emiterii decretului nr.1358, decretul nr. 1357 nu există, nefiind publicat. (vezi punctul 2).

Alte infracțiuni care apar în raport sunt uzul de fals și abuzul în serviciu.

Comisia nu are competența de a da un verdict prin care se constată vinovăția unei persoane, ci doar constată o stare de fapt și fac propuneri/recomandări în raportul pe care îl întocmește comisia de anchetă cu privire la situația de fapt anchetată, indicându-se, astfel, concluziile la care a ajuns pe baza actelor și documentelor pe care le-a consultat și a audierilor efectuate, se mai arată în raport.

Parlamentarii cer președintelui României să demareze începerea urmării penale pentru Emil Boc, Vasile Blaga,Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă
Comisia de anchetă urmează să trimită raportul parțial instituțiilor competente pentru ca acestea să acționeze potrivit competențelor legale astfel:
Numai Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu.
Deoarece faptele susmenționate sunt săvârșite de foștii membri ai Guvernului în exercițiul funcției lor, sunt aplicabile prevederile tezei întâi a alin.(2) al art.109 din Constituție și al DCCR 270 /2008, astfel că:

Parlamrntarii spun că rămâne la latitudinea Președintelui României dacă cere urmărirea penală a foștilor membri ai guvernului care nu au în prezent calitatea de parlamentar: Emil Boc, Vasile Blaga,Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă și rămâne la latitudinea Camerei Deputaților dacă cere urmărirea penală a domnului Cătălin Marian Predoiu, fost membru al guvernului care în prezent are calitatea de deputat.

blank