Compania americană Moderna
Featured, International

Compania americană Moderna cere autorizarea urgenta a vaccinului anti-COVID

Compania americană Moderna anunţă că cere luni autorizarea de urgenţă a vacconului său împotriva covid-19, atât în Statele Unite, cât şi în Europa, pe baza rezultatlor complete ale studiului său clinic, care arată că vaccinul are o eficienţă de 94,1% şi nu prezintă probleme grave de siguranţă, relatează Reuters.

Compania americană Moderna anunţă că vaccinul său previne 100% cazuri grave de îmbolnăvire de covid-19 și cere autorizarea urgenta.

În urma depunerii cererii de autorizare, compania americană din domeniul biotehnologiei urmează să devină a doua companie americană care poate primi unda verde de urgenţă a unui vaccin împotriva covid-19, anul acesta.

”Credem că avem un vaccin foarte eficient. Acum avem datele să dovedim acest lucru”, a declarat într-o conferinţă medicul-şef al Moderna, dr. Tal Zaks.

”Ne aşteptăm să jucăm un rol major în redresarea după această pandemie”, a apeciat el

El a declarat că a fost emoţionat după ce a aflat în weekend că vaccinul este eficient 94,1%.

”A fost pentru prima oară când mi-am permis să plâng. La acest nivel de eficienţă, dacă faci calculele cu privire la ce înseamnă acest lucru pentru pandemia în care ne aflăm, este copleşitor”, a declarat el.

Moderna face acest anunţ după ce alianţa Pfizer/BioNTech a anunţat că vaccinul său, care foloseşte de asemenea o nouă tehnologie denumită ARN mesager sintetic (mRNA), are o eficienţă de 95%.

Pfizer a depus o cerere de autorizare de urgenţă a punerii vaccinului său pe piaţă la Agenţia americană a medicamentului (FDA) cu o săptămână înaintea Moderna.

Moderna a anunţat că, în afară de cererea adresată FDA, va cere o aprobare condiţionată Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care examinează deja datele în continuu, şi că va negocia şi cu alte autorităţi de reglementare.

Acest ultim rezultat prezentat de Moderna este uşor inferior celui pe care l-a anuţat la 16 noiembrie – o eficienţă de 94,5% -, o diferenţă care nu este relevantă statistc, subliniază Zaks.

Acest nivel al eficienţei este cu mult mai mare decât pragul de 50% stabilit de către FDA şi mai mare decât eficienţa medie de 70% a vaccinului AstraZeneca, în pofida faptului că laboratorul britanic a anunţat că, prin modfiicarea protocolului, eficienţa vaccinului său creşte la 90%.

El este însă uşor inferior eficienţei de 95% a vaccinului Pfizer/BioNTech.


blank