Actualitate, Featured

Comisia europeană se reformează . Vezi ce schimbari se doresc

Comisia europeană si Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a anunţat luni că va prezenta o propunere ca la nivelul Uniunii Europene să se treacă la regula majorităţii calificate în adoptarea deciziilor privind fiscalitatea, decizii care în prezent necesită un vot unanim al tuturor statelor membre, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.ro.

Propunerea va fi înaintată oficial marţi, a precizat Moscovici în faţa presei, fără să dea detalii despre ea, argumentând însă că actuala regulă a majorităţii i se pare ”paralizantă”. El a motivat astfel amintind că în cei patru ani de când este comisar european au fost adoptate 14 directive europene privind fiscalitatea, dintre care şapte au fost blocate în Consiliu din cauza opoziţiei unor state.

Comisia europeană se reformează

Deşi a recunoscut că aprobarea propunerii sale privind schimbarea respectivei reguli de vot necesită unanimitatea, Moscovici a pledat pentru ”o abordare realistă” şi ”progresivă”, susţinând că ”unanimitatea nu protejează suveranitatea” naţională a satelor membre ale UE. El s-a declarat partizan al construirii unei aşa-numite ”suveranităţi europene” fără de care, crede Moscovici, ”vom fi slăbiţi în faţa restului lumii”.

Comisia europeană se reformează

Moscovici a promis totuşi că la Bruxelles nu se va examina vreo iniţiativă de armonizare a politicilor fiscale ale statelor UE, iar acţiunea Comisiei Europene s-ar limita la ”armonizarea regulilor”. El a estimat în acest sens că nu diferitele cote de impozit pe venit practicate de statele UE reprezintă o problemă, ci ”optimizarea (fiscală) agresivă practicată de companii”, erodarea bazelor de impozitare şi frauda, sugerând, de exemplu, să se poată decide prin majoritate calificată în chestiuni precum taxarea giganţilor din sectorul internetului.

blank