International, Stiri

Comisia Europeană, către europarlamentarul Victor Negrescu

Comisia Europeană susţine că România îndeplineşte toate condiţiile pentru intrarea în spaţiul Schengen. Informaţia apare într-un document primit de europarlamentarul Victor Negrescu, ca urmare a unei interpelări a acestuia.

http://www.caleaeuropeana.ro/wp-content/uploads/2014/05/Victor-Negrescu.jpg

Decizia privind aderarea aparţine însă fiecărui stat membru.

„Am primit un răspuns foarte concret, care spune că România respectă toate criteriile pentru a intra în spaţiul Schengen. Mai mult, nu există nicio legătură între intrarea în spaţiul Schengen şi MCV. Practic, acum aşteptăm decizia statelor membre”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Negrescu a arătat că, prin această interpelare, a dorit să facă în aşa fel încât Comisia Europeană, prin vocea unui comisar, „să admită acest fapt şi să nu mai amâne aderarea în spaţiul Schengen din motive politice”.

blank