Actualitate

Comisia de statut a Camerei Deputaților: Zgonea poate fi revocat

Valeriu Zgonea își pierde funcția de președinte alo Camerei Deputaților după ce comisia parlamentară privind statutul deputaților și senatorilor a votat acest lucru. Scorul a fost de 5 voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

Valeriu Zgonea a făcut declarații după votul Comisiei de statut din Camera Deputaților, care a decis că acesta poate fi schimbat din funcția de președinte.

„Eu am condus ședința biroului permanent. Eu respect întotdeauna procedurile legale. Nu am să comentez niciodată ironiile sau acest tip de abordare pe care un politician o face. Și chiar dacă vine din partea unui coleg din PSD, eu nu uit că am fost 20 de ani acolo. E dreptul domniei sale (n.r. Liviu Dragnea). Dacă asta crede domnia sa că este prioritar în campania electorală pentru colegii care candidează de la PSD, înseamnă că ironia și bășcălia sunt cele două subiecte cu care vom putea să câștigăm alegerile.

Uitați-vă la anumite proiecte de legi și la ceea ce face comisia pentru statut zilele acestea, când interpretează un text și dezincriminează conflictul de interese până în 2013. Eu am atras atenția că aceste lucruri nu sunt bune și nu fac bine României. În rest, când documentele vor veni în Biroul Permanent și vor puse plenului, veți auzi punctele de vedere. Au încercat cu articolul 26. Le-am explicat că regulamentul este în concordanță cu toate deciziile CCR, regulamentul transferă tot ceea ce scrie în articlul 64, 69, etc..

Pentru mine contează ca această funcție să fie preluată legal și regulamentar de cineva care este membru al Camerei Deputaților. O femeie pentru mine ar fi extraordinar. Din 27 aprilie m-am gândit să-mi dau demisia. Nu asta e important, important este ca atunci când ai de partea ta adevărul să poți să te lupți până la capăt. Foarte mulți consideră că e mai bine să cedezi. Este vorba despre restaurație sau progrez.

Ne batem de 2-3 săptămâni pentru o funcție, în loc să ne batem pentru o soluție în Sănătate. Eu nu mă bat pentru nicio funcție, eu sunt președintele Camerei. Până când plenul Camerei nu va lua altă decizie sunt președintele Camerei. Eu am tot timpul demisia cu mine, de când am ajuns în această funcție. Important este ca cel care vine în această funcție să vină regulamentar, adică legal, și să apere acele chestiuni pe care le clamează fiecare partid politic. Adică să aibe statul de drept, să te preocupe viața oamenilor, să găsești soluții la problemele lor. Exemplele care sunt în acest moment sunt elocvente, că până în acest moment eu am avut dreptate.

Eu am postat niste poze care au fost trimise de către cei care scriu pe pagina mea de Facebook și mi s-au părut interesante unele dintre ele. Până la urmă fac parte din viața noastră de zi cu zi. Nu sunt ironice, sunt opinii ale unora dintre cei care își trăiesc viața dintr-un salariu decedent și care așteaptă de la parlamentari să găsim soluții la problemele lor. Eu m-aș fi așteptat din partea dumneavoastră să vedem o dezbatere publică pe două modele de schimbare a vieții în comunitățile din România, mai ales acum în campania electorală. S-ar părea că discutăm de 2 săptămâni de zile de funcția de președinte al Camerei Deputaților. Oricine poate să ocupe scaunul, dar trebuie să respecte principiile și valorile care stau la baza unui stat democratic. Treaba mea este să mă bat și să blochez politicile publice care pot face rău României și pașilor importanți pe care noi i-am făcut în ultimii ani.

Noi am promis că acest guvern de tehnocrați va fi sprijinit. Nu vreau să stau pe margine și să văd cum de pe margine cele două partide mari, în special unul social-democrat, critică acest guvern fără să vină cu soluții. Dacă ai o soluție la o problemă pe care acest guvern nu o poate rezolva, vii și ajuți.

Eu am un singur plan: să conduc cu decență și responsabilitate ședințele biroului permanent, să respect legea și să conduc plenul Camerei Deputaților”, a declarat Zgonea.

Președintele Comisiei pentru statut, Bogdan Niculescu-Duvăz a spus că votul a fost simplu iar statutul a fost de partea comisiei. Conform statutului, Valeriu Zgonea își pierde funcția de președinte al Camerei Deputaților automat, după ce a pierdut sprijinul politic al grupului care l-a propus în funcție.

„În ce îl privește pe domnul Zgonea, e relativ simplu, pentru că în statut, adică în Legea 96, care e lege organică, figurează la articolul 32 în mod clar la retragerea sprijinului politic pierderea automată a postului pe care l-a obținut prin sprijin politic. Am luat decizia cu un singur vot „împotrivă”, al PNL, care încearcă să folosească o chichiță avocățească, să spună că retragerea sprijinului politic e mai puțin decât excluderea, deci să punem în discuție că nu e retragere, e o chichiță, excludere e mai mult decât atât și eliberarea acestei poziții, oricare dintre ele din Biroul permanent, obținută prin sprijin politic se pierde automat. Nu se votează nimic și se informează plenul după ce Birourile permanente reunite, pentru că se folosesc instrumentele Camerelor reunite, pot să constate că s-au respectat condițiile despre care am vorbit la articolul 32, alineatul 3″, a explicat președintele Comisiei pentru statut, Bogdan Niculescu-Duvăz.

blank