Colinde la români

Nu trece bine Ziua Naţională, că, mai ales la oraş, unde tradiţiile nu se mai respectă cu sfinţenia de la sat, copiii vin cu „Steaua”. Au o stea din hârtie, împodobită cu poleială sau brad cu care se grăbesc să blagoslovească pe cei care deschid uşa. Colindul nu are mai mult de patru versuri, de multe ori este adaptat tranziţiei pe care o traversăm, iar copiii care îl cântă au în jur de zece, 12 ani. De regulă, dacă primesc covrigi sau mere, în loc de bani, cum şi-ar dori, le aruncă. Asta e… Copii de oraş… La ţară, însă, cu Steaua se vine în ajun de Crăciun. Obiceiul este legat de steaua care s-a arătat magilor de la Răsărit şi numai adolescenţii, flăcăi numai buni de însurat, cum ar veni, cântă acest colind. El răsună dimineaţa, pe la ora 3, 4, şi fetele stau treze ca să-l audă. Şi sună cam aşa:

Steaua

Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte
Şi lumii vesteşte,
Că astăzi Curata,
Prea-nevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia
Naşte pe Mesia
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază
Pe Hristos să-l vază
Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dânsul intrară

Şi se închinară

Şi se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Luând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân-lă bătrâneţe
Pân-lă bătrâneţe.

În satele din Ialomiţa se cântă „Trei crai de la Răsărit”, în loc de „Steaua” şi colindul vorbeşte tot despre magii care au venit cu daruri la micul Iisus.

„Trei crai de la Răsărit,

Sprea steaua –au călătorit.

Şi au mers după cum cetim,

Până la Ierusalim.

Şi acolo când au ajuns,

Steaua în nor li s-a ascuns.

Şi-a-nceput a căuta,

Prin oraş a întreba.

„Unde s-a născut” zicând,

Un Crai mare de curând?

Iară Irod împărat,

Auzind s-a tulburat

Pe Crai, în grab-a chemat
Şi în taina i-a întrebat.
Ispitindu-i, vru setos,
Să afle despre Hristos.
Şi cu grai adăugat,
Foarte lor li s-a rugat,
Zicând:-Mergeţi de aflaţi
Şi viind, mă înştiinţaţi.
Să merg, să mă-nchin şi eu,
Ca unuia Dumnezeu”.
Craii, dacă au plecat,
Steaua iar s-a arătat.
Şi-au mers, pâna a stătut,
Und-era pruncul născut.
Şi cu toţi s-au bucurat,
Pe Hristos, dac-au aflat.
Cu daruri s-au închinat
Ca la un mare-mpărat.
Şi-napoi, dac-au purces,
Pe altă cale au mers.
Precum le-a fost lor şi zis,
Îngerul, noaptea, în vis.
Iară Irod împărat,
Văzând că s-a înşelat.
Foarte rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit,
Şi-n Betleem a intrat,
Mulţi coconi mici a tăiat.
Pân-la paisprezece mii,
Tot prunci, mărunţei copii,
De doi ani şi mai în jos,
Ca să-l taie pe Hristos.

În satele despre care vorbeam, acest colind este mai lung, este cântat în dimineaţa de Crăciun de băieţi adolescenţi, dar din păcate nu mi-l mai amintesc.

Se obişnuieşte ca el să fie cântat pe roluri, fiecare băietan dintre cei care participă la colindat fiind unul dintre magi, adică Baltazar, Melchior sau Gaspar, dar şi Irod sau personaje precum soldatul, ciobanul şi preotul. Obiceiul seamănă cu „Viflaimul” ceangăilor, care merg cu colindatul prin sat cu astfel de personaje încă de la începutul lunii decembrie, la ei sărbătorile începând de la sfârşitul lunii noiembrie. Un alt colind care răsună în satele Bărăganului este Breazaia. Acesta este cântat în seara de Ajun numai de către bărbaţii însuraţi şi despre el, pentru că participanţii sunt foarte urât mascaţi, se spune că a fost înfiinţat chiar de – Doamne apără şi păzeşte! – dracul! Atâta i-au plăcut şi lui colindele româneşti, venite cu iz de spiritualitate din vremuri păgâne, că a înfiinţat Breazaia… În Moldova, acelaşi obicei se numeşte Turca. Oarecum apropiat de ele, dar distinct, este Capra. Dacă înainte era un colind specific Bucovinei şi Moldovei, acum el se cântă şi în alte zone. Are legătură cu sporul de animale în turmele păstorilor, altfel spus, cu cât e mai mult cântat, cu atât aduce mai multă bogăţie de turme. De altfel, modul de împodobire a caprei, cu covoare din lână, ştergare cusute cu fir de borangic, carpete ţărăneşti ţesute în război, vorbeşte, e drept indirect, tot despre acest lucru. Capra este împodobită, conform tradiţiei, în culori cât mai vii, chiar ţipătoare, iar cei care o cântă fac urări de mai bine în noul an. Poate de la felul în care e împodobită capra vine şi expresia, când cineva arată la veşminte mai excentric: „Parcă eşti o capră”. Dar dincolo de asta, este un colind îndrăgit şi aşteptat pentru buna dispoziţie şi urările pe care la face. Iată un exemplu:

Capra

Pe munte cu florile
Pasc ciobanii caprele.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,
La stânga şi la dreapta.
Vine cerbul de la munte
C-o steluţă albă-n frunte.
Frunză verde baraboi,
Hai să mergem înapoi.
Bine-i şade caprei mele
Cu cercei şi cu mărgele.
Astă capră-i năzdrăvană
Cu lăicer şi cu năframă.
Frunză verde şi-un harbuz,
Ţine, capră, capul sus!
Ş-apoi verde lemn sucit,
Jocul nostru s-o gătit.

În Transilvania, mai ales în zona Sibiului şi Albei, de Crăciun se cântă de către fete şi băieţi deopotrivă Colinda păstorilor. Ei merg din casă în casă şi cântă astfel:

Io am douăzeci de oi

Io am douăzeci de oi

Şi i-oi duce Lui, miei doi

Şi i-oi duce Lui, miei doi

Iaca şi io am vreo zece

Şi i-oi duce şi-un berbece
Şi io că-s mai ţighinaş
I-oi duce şi vreo tri caşi

Că aşa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala

Că aşa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece
Doamne, Împărate sfinte,

Primeşte şi-a noastră cinste,

Primeşte-o şi de la noi,

Că suntem păstori de oi.

„Bună dimineaţa” este colindul care precede, însă, întreg alaiul de sărbători şi colinde care vor urma. E scurt şi cântat de copiii mici din sat. „Bună dimineaţa, la Moş Ajun! La anu’ şi la mulţi ani!” e toată cântarea şi pentru ea, puradeii primesc dulciuri, mere, covrigi, nuci şi, în vremea din urmă şi bani. De asemenea, în unele sate din Ardeal şi Moldova este tradiţia ca preoţii să meargă pe la săteni cu icoana, un fel de botez, un fel de colindat menit să binecuvânteze casele creştinilor. Cei care au ţinut post şi nu au tăiat porcul, încarcă în ajun masa cu bucate de post şi preotul le gustă pe toate şi le dă credincioşilor dezlegarea la cele de dulce.

Pluguşorul este un obicei străvechi, spune-se, de sute de ani. Cu acest colind, care are mai multe variante, merg mai degrabă băietanii, dar în ultima vreme vin şi fete cu Pluguşorul. Spre deosebire de alte colinde, cântate numai din gură, la acesta se foloseşte şi clopoţelul, clopotul, talanga şi vocea colindătorului se însoţeşte de sunetul acestuia. Iată un fel de Pluguşor:

Mâine anul se-noieşte,

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a ura,

Pe la case a colinda.

Iarna-i grea, omătu-i mare,

Semne bune anul are,

Semne bune, de belşug,

Pentru brazda de sub plug;

La anul şi la mulţi ani!”

Un altul, mai complex, pentru tinerii flăcăi, mai jos:

Pluguşorul

Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi!
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
S-a sculat mai an,
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,
Cu şaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă,
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat,
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doiş’pe boi.
Boi boureni,
În coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei,
Ia mai mânaţi, măi, flacăi, hăi, hăi…
La luna, la săptămâna,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi el vru să vadă,
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi…
Traian iute s-a întors
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal, mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteaptă şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă, pufoasă,
Cu vinul de viţă-aleasă,
Cu cotnar de Drăgaşani,
La anul şi la mulţi ani!

În Dobrogea şi Bărăgan, cete de flăcăi vin şi cu Plugul Mare. Ei folosesc la acest colind chiar plugul de arat.

Chiar dacă se duc la toate gospodăriile, sunt vizate fetele de măritat. Cele care vor să se mărite, primesc flăcăii cu plugul în curte. Dacă ei trag brazdă adâncă în bătătură, înseamnă că flăcăii o plac, mai ales unul dintre ei, şi e semn clar de nuntă pentru părinţi şi vecini, care trag cu coaga ochiului. Dacă nu trag brazdă, fata aşteaptă până anul viitor. Şi dacă Pluguşorul este mai degrabă al băieţilor, Cântecele, care se cântă pe 31 decembrie, la o zi după Pluguşor, se adresează fetelor. Şi ele zic cam aşa:

Câte floricele sunt,

Toate merg la jurământ.

Numai Floarea Soarelui

Stă în poarta Raiului.

Raiule, grădină dulce,

Eu de aicea nu m-aş duce.

De mirosul florilor,

De dulceaţa pomilor,

La anul şi la mulţi ani!

Sau:

Am plecat să colidăm,

Domn, Domn să-nălţăm,

Când boierii nu-s acasă,
Domn, Domn să-nălţăm,

Am plecat la vânătoare,

Domn, Domn să-nălţăm,

Să vânăm o căprioară,

Domn, Domn să-nălţăm.

Cărioară n-am vânat,

Domn, Domn să-nălţăm,

Căprioară n-am vânat,

Domn, Domn să-nălţăm

Şi-am vânat un iepuraş,
Domn, Domn să-nălţăm

Ce să fac din blana lui,
Domn, Domn să-nălţăm,
Veşmânt frumos Domnului.
Domn, Domn să-nălţăm.

Sorcova este colindul cu care se încheie seria tradiţiilor de Crăciun. Ea se cântă chiar în noaptea de Anul Nou şi constă într-o urare de sănătate, prosperitate şi bine în anul care începe. Înainte, când nu se găseau în comerţ sorcove gata împodobite, colindătorii foloseau o creangă de brad cu multe hârtii colorate legate de ea sau chiar o mătură mai acătării din casă. Sorcovitorii primesc de regulă bani pentru urările făcute.

Sorcova

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul,
Peste vară, primăvară,
Nici capul să nu te doară,
La anu’ şi la mulţi ani!

Păi, da, aşa să fie. La anu’ şi la mulţi ani!

Citeste si...  De neînfrânt! Simona Halep, în sferturi la Roland Garros