Actualitate

Coincidență sau semnal? Vasile Blaga și Gabriel Oprea au mers împreună la Ambasada SUA

In lipsa li Victor Ponta, autoexilat in Turcia de aproape 3 saptamani, in tara politicienii au inceput sa lege noi prietenii. Vasile Blaga si Gabriel Oprea au mers joi, 2 iulie, împreună la Ambasada SUA, acolo unde americanii  au marcat în avans Ziua Independenţei.
vasile_blaga_23929200
Se poate spune că a fost o coincidență ca cei doi să ajungă în același timp la Ambasadă. Însă, poate fi și un semnal major pentru Ponta și aliații din coaliția de la guvernare pe care Oprea vrea să-l dea.
Preşedintele Klaus Iohannis şi însărcinatul cu Afaceri al SUA, Dean Thompson, au sustinut discursuri incepand cu ora 20.00, iar seful statului, cu aceasta ocazie, i s-a adresat public pentru prima data lui Gabriel Oprea cu „domnule prim ministru”. Este pentru prima oară, după mai mulţi ani, când un şef de stat vine la ambasada SUA la petrecerea dedicată Independenţei SUA. Peste 4000 de persoane au fost invitate la recepţie – reprezentanţi ai mediului guvernamental, cultural, academic, ai societăţii civile.
Imnul Statelor Unite a fost interpretat de Paula Seling, iar imnul României – de orchestra reprezentativă a Armatei Române.
blank