Politic, Stiri

Codruţ Şereş: Nu înţeleg de ce IOHANNIS se ascunde că a fost la GRIVCO. Sunt persoane care l-au văzut acolo

Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a declarat, luni, că nu înţelege de ce liderul PNL Klaus Iohannis „se ascunde de un lucru cât se poate de evident” şi de ce ar fi fost o ruşine faptul că a fost la sediul Grivco.

seres_92788500

„Eu nu am niciun comentariu de făcut referitor la Klaus Iohannis decât ceea ce am spun într-un interviu dat unui ziar. Starea de fapt la momentul 2009 nu era dacă eu eram sau nu eram compromis, ci dacă domnia sa a fost sau nu a fost la Grivco şi îl rog să răspundă public la acest lucru pentru că în afară de mine mai sunt şi alte persoane care l-au văzut acolo. Nu înţeleg de ce domnul Klaus Iohannis se ascunde de un lucru cât se poate de evident şi nu înţeleg de ce ar fi fost o ruşine faptul că domnia sa a fost la Grivco”, a afirmat Codruţ Şereş la ÎCCJ, relatează Agerpres.

Întrebat ce s-a discutat la acea întâlnire, fostul ministru a precizat că el nu a participat la acea întrevedere şi că era cadrul general creat de propunerile succesive pentru un nou prim ministru al României.

„La întâlnirea propriu zisă, aşa cum am şi declarat, eu nu am participat, dar îi reamintesc domnului Klaus Iohannis că ne cunoaştem din 2003, îi reamintesc faptul că am fost de mai multe ori la domnia sa la Sibiu, îi reamintesc faptul că liderul Partidului Umanist de atunci Teodor Ancuţa, care e fostul preşedinte al Bursei de Mărfuri, ne-a introdus nu numai pe mine, ci şi pe ceilalţi reprezentanţi ai Partidului Umanist şi sincer nu înţeleg de ce în 2009 susţinerea lui Dan Voiculescu şi a PC era bună, iar astăzi nu mai suntem buni”, a subliniat Şereş.

El a menţionat că discuţia lui despre Klaus Iohannis nu se poziţionează la momentul 2014, ci la 2009 şi că în prezent nu mai este implicat politic.

„Ca atare sunt doar un simplu martor a unor lucruri care s-au întâmplat în trecut. Deci domnului Klaus Iohannis nu are de ce să-i fie frică, decât poate cel mult de propria sa personalitate”, a mai spus Şereş.

blank