Featured, Politic

Codrin Ştefănescu o contrazice pe Gabriela Firea: ‘Nu s-au promis funcţii’/ Detaliul care îl dă de gol

Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, o contrazice pe Gabriela Firea, după ce primarul Capitalei a afirmat că Liviu Dragnea încearcă să-i cumpere sau să-i intimideze pe liderii din CExN.

Ştefănescu a declarat, la Antena 3, că în două săptămâni va avea loc o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, în care se va tranşa scandalul din partid. Luni urmează să se stabilească data şedinţei. Liderul PSD susţine în continuare că scrisoarea disidenţilor din PSD nu există, însă susţine că Dragnea a avut şedinţe colective, cu un număr mic de lideri judeţeni, alimentând astfel specualţiile că restul liderilor sunt într-o tabără opusă.

„Nu s-au promis funcţii liderilor organizaţiilor judeţene. În momentul în care a apărut ştirea că lui Liviu Dragnea i-a trecut brusc prin cap să demisioneze, eram cu 17 lideri de filiale la sediu şi verificam listele să vedem ce trebuie să facem pentru referendum. (…) La alte întâlniri au fost între 5 şi 11 preşedinţi de organizaţii judeţene o dată în sală. Au participat Dragnea, Neacşu, subsemnatul, Mircea Drăghici. Niciodată nu au fost mai puţin de 15 persoane în sală. Martori sunt colegii noştri. Mâine o să apară o ştire că ne-am întâlnit cu extratereştri şi noi trebuie să ieşim să explicăm ce am vorbit”, a declarat Codrin Ştefănescu.

Anterior, într-un comunicat de presă, Gabriela Firea a lansat o nouă serie de acuzaţii la adresa lui Liviu Dragnea.

„În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!”, afirmă primarul general al Capitalei.

 

 
 
blank