Featured, Life

Cocoșul Maurice, în instanţă pentru că a cântat şi a deranjat vecinii

Un cocoș pe nume Maurice a fost dus la tribunal joi într-o localitate din vestul Franței, într-un caz neobișnuit care a ajuns să simbolizeze rivalitatea dintre comunitățile rurale și urbane. Cocoșul Maurice este acuzatul într-o luptă în justiție care derivă dintr-o îndelungată dispută între vecinii, el fiind învinuit că dimineața cântă prea tare, scrie CNN.

Stăpâna cocoșului, Corinne Fesseau, a declarat pentru CNN că vecinii săi din satul Saint-Pierre-d’Oléron, s-au plâns prima dată în 2017, când i-au cerut să îl facă pe Maurice să tacă. ”Trăiesc aici de 35 de ani și niciodată cântatul cocoșului nu a deranjat pe nimeni”, a spus ea.

Totuși, vecinii îl acuză pe Maurice de poluare fonică și cazul a ajuns pe masa Tribunalului din Rochefort, joi. După înfățișare, proprietara a spus că este mulțumită de cum decurg lucrurile și speră că se va găși o soluție. ”Sper ca oamenii aceștia să înțeleagă cum e viața la țară”, a spus ea.

În timp ce sentința nu este așteptată înainte de 5 septembrie, procesul a aprins deja spiritele în Franța.

Vecinii supărați sunt orășeni care vizitează satul doar de cîteva ori pe an. Atitudinea lor față de cocoș, care este și simbolul național al Franței, a fost percepută ca simbol al polarizării între urban și rural .

„Soluția este ca oamenii să înțeleagă că la țară este ca la țară și că trebuie să tolerăm cântatul cocoșului și vreau să protejăm toți cocoșii din Franța”, a declarat Corinne Feseau.

Lupta sa a adunat susținerea a aproape 120 000 de oameni care au semnat o petiție pentru salvarea lui Maurice. Câțiva francezi s-au adunat de altfel în fața tribunalului cu alți cocoși, pentru a-și arăta susținerea pentru cauza lui Maurice.

Julien Papineau, avocatul cocoșului și al stăpânei acestuia, a declarat că este încrezător că procesul se va sfârși cu o sentință favorabilă clienților săi. „Un cocoș nu este anormal, insuportabil sau o bătaie de cap excesivă. El nu se afla în curtea lui ca să fie cool. El locuiește acolo printre găini pentru că stăpânii lui au nevoie de ouă”, a explicat el.

Christophe Sueur, primarul din Saint-Pierre-D’Oléron, susține că acest caz este un exemplu al unor probleme mult mai adânci în societatea contemporană. „Problema e că nu ne ne mai tolerăm unii pe alții”, a spus el, susținând că sunetele caracteristice vieții la țară ar trebui protejate.

„Aici auzim cântecul guguștiucilor, al pescărușilor, sunetul tractoarelor, este ceea ce face frumusețea locului. Peisajul sonor este foarte important și face parte din întregul peisaj”, a spus el.

Magali Richaud, avocat specializat în drepturile animalelor, a arătat că astfel de situații sunt obișnuite. „Ne aflăm într-o dispută clasică, cu orășeni care nu înțeleg zgomotele de la țară.

 

blank