Actualitate, Featured

Clubul Bamboo, din Mamaia, a ars din temelii. Hidrantii nu au funcţionat

Un incendiu violent s-a declanșat, luni noapte, la fostul clubul Bamboo din Mamaia. Din fericire, nu există victime, dar clădirea s-a făcut scrum. Presa locală scrie că oamenii aflați în incintă s-au autoevacuat. Clubul, rebotezat Silence, este situat în nordul stațiunii.

Inspectorul-șef Gheorghe Daniel Popa, de la ISU Dobrogea, a relatat pentru un post Tv cum a decurs operațiunea de stingere a incendiului, la care au participat 10 autospeciale. El spune că pompierii au venit rapid după ce s-a dat alarma și au scos din clubul Bamboo două persoane care probabil dormeau.

Comandantul a explicat că focul s-a manifestat atât de violent pentru că în club erau și foarte multe materiale combustibile.

Primii doi pompieri care au intrat în club au avut nevoie de repaus ca să-și revină, în ciuda faptului că aveau echipament de protecție. N-a fost vorba de o intoxicare propriu-zisă cu fum, dar au avut nevoie de un răgaz, a explicat Daniel Popa.

Comandantul a confirmat că trei dintre hidranții din jur nu funcționau, iar pentru alimentare a fost folosită inclusiv apa din piscina unui restaurant din apropiere.

blank

Clubul, amendat anul trecut pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu
Clubul avea aviz de securitate la incendiu, dar nu și autorizație, iar anul trecut chiar a fost sancționat din cauza aceasta.

Anul acesta, când s-a făcut controlul respectiv, clubul n-a fost depistat funcționând, era închis, a explicat inspectorul-șef .

Pe rețelele sociale s-a vehiculat ideea că focul a fost pus intenționat, dar autoritățile evită să se pronunțe înainte de a face o anchetă preliminară.

Clădirea a ars complet – martorii povestesc că pompierii care au intervenit au avut probleme din cauza unor hidranți nefuncționali. În plus, spun că au fost anunțați târziu de izbucnirea flăcărilor. Nu e clar deocamdată ce anume a provocat incendiul.

Alarma s-a dat în jurul orei 1 noaptea. Clubul era închis, dar înăuntru erau câțiva angajați, care au reușit să iasă la timp. Unul dintre ei a sărit pe o fereastră.

60 de pompieri cu șapte autospeciale au fost trimiși să stingă flăcările. La intervenție au participat și două autospeciale ale unei firme private.

Pentru a preveni extinderea flăcărilor, pompierii au udat o clădire aflată în apropiere – tot un renumit club.

„Incendiul s-a manifestat violent. A fost anunțat cu întârziere. Când a ajuns prirma sursă, se manifesta cu violență în interior. Trebuie să intrăm să luam totul, să nu mai rămână nimic și ulterior să stabilim cauza și imprejurările izbucnirii incendiului”, a declarat Gheorghe Daniel Popa, inspector-șef la ISU Dobrogea.

Știrea inițială:

Martorii oculari ne-au trimis imagini, în cursul nopții, în timp ce incendiul era în plină desfășurare.

Mai multe echipaje ale ISU Dobrogea acționează pentru stingerea flăcărilor, dar acestea sunt puternice și par să fi mistuit întreaga construcție, pe zeci de metri pătrați.

Pompierii au creat echipe de căutare, însă, din primele informații, nu sunt victime.

„Intervin șapte autospeciale de stingere și autoscara. Incendiul se manifestă violent. Se depun eforturi susținute pentru stingere. Au fost realizate echipe de căutare sși din primele informații nu sunt victime”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

În sprijinul salvatorilor, pentru stingerea incendiului izbucnit la fostul club Bamboo din Mamaia au venit și echipe ale serviciilor private de pompieri.

Deocamdată nu se știe din ce cauză au izbucnit flăcările.

Bamboo și precedentul incendiu din 2017
În 2017, un incendiu a mistuit și clubul Bamboo din Capitală. La începutul acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au clasat dosarul incendiului din ianuarie 2017 de la clubul Bamboo din București, în urma căruia 44 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Creatorul de modă Cătălin Botezatu, fost acţionar al firmei care operează Bamboo, declara la acea vreme că „e posibil să fi fost pus foc de cineva”, deoarece clubul avea „duşmani”.

La sfârșitul anului trecut, casa lui Joshua Castellano, patronul clubului Bamboo din București, a fost spartă de hoţi, aceştia furând o casetă de valori în care erau bijuterii şi ceasuri, potrivit unor surse din poliţie.

blank