Clotilde Armand, cea mai simpatică și populară dintre membrii USR și-a lansat cu ocazia târgului ed carte Gaudeamus o carte autobiografică, intitulată “Am ales România. Povestea mea”. Carte are toate șansele să devină un bestseller și asta datorită unor dezvăluiri cutremurătoare din tercut și celor câteva secrete ale lui Clotilde Armand.
Clotilde Ar fi trebuit să aibă 6 copii, dar două fetițe au plecat mult prea devreme dintre noi. Ondine moare subit cand era bebelus. Pe Clara, primul nascut, familia o pierde cand era preadolescenta intr-un accident stupid. Un motociclist o loveste pe o trecere de pietoni pe un bulevard din Franta. Sunt scene tulburatoare, relatate cu o mare delicatete sufleteasca, care ii dau prilejul unor reflectii emotionante despre moarte si tara de adoptie, Romania: “Si aceasta suferinta este ceea ce m-a apropiat cel mai mult de poporul roman. In Franta, suntem niste extraterestri cu povestea noastra. Din pacate, in Romania, familiile sunt mult mai atinse de catastrofe. (…) In Occident, ne e frica de aceste povesti de groaza, nu suntem obisnuiti sa avem moartea langa noi mereu. In Romania, moartea este prietena noastra si mereu ne rugam pentru sanatatea celor dragi” spune Clotilde în carte.
Mai mult de atât, Clotilde a dezvăluit cum a organizat flagrante cu DNA. Aceasta a relatat cum a decurs lupta impotriva coruptiei la Distrigaz Sud, proaspat vandut francezilor de la Gaz de France. Aflata intr-un post de conducere a companiei, Clotilde Armand sustine ca a eliminat fosta conducere organizand flagrante cu DNA: “Am colaborat cu un inspector de la DNA – era atunci in 2007 – 2008, nu stiu daca aceeasi colaborare ar fi posibila acum, am impresia ca inspectorii DNA sunt mult mai ocupati – si am gasit firme private de instalatii interioare de gaz care se saturasera sa dea bani multi pentru ca dosarul lor sa fie acceptat si contorul instalat. Fara scandal si fara zgomot, aproape toata echipa de conducere <<tehnic clientela>> a fost schimbata”.
Deși nu a fost uitat, Nicușor Dan, liderul USR apare cu totul pasager, in doua randuri, in contexte complet nerelevante semn că nu prea avut un rol important în cariera autoarei. Nu exista in carte nici o referire la Uniunea Salvati Romania sau la Uniunea Salvati Bucurestiul. Despre activitatea in plan politic aflam destul de puține lucruri in capitolul final intitulat “prima mea misiune”, redactat cam patetic, aflam ca autorul a ajuns la concluzia ca “nu trebuie sa critic Romania niciodata” si ca vrea sa le ofere romanilor un astfel de mesaj: “vreau ca romanii sa aiba o parere mai buna despre ei insisi”.