Featured, Showbiz

Clipe de neuitat cu vedeta șcenei românești Paul Surugiu-Fuego şi cântăreața Corina Chiriac la TVR 2

Astzi veți trăi clipe de neuitat cu Paul Surugiu-Fuego şi cântăreața Corina Chiriac la TVR 2 de la ora 15.00, veti vedea cu emoţie o gală în care se întâlnesc bucuria de a dărui celor din jur din experiențele trăite, dar și puterea de a trece peste provocările destinului.

Vom cunoaște povestea tănărului Andreas Novacovici, un copil care a crescut fără părinți, într-o casă de copii și care și-a dedicat ulterior viața ajutorării celorlalți.

blank

Din Bucovina, va sosi la noi unul dintre cei mai apreciați artiști ai tinerei generații din folclorul românesc – Alexandru Brădățan. Autentic, cu bun simț și repertoriu pe măsură, Alexandru arată că tradiția rămâne pe mâini bune și merge amplu mai departe. El ne va aduce veselia specifică zonei sale, precum și un duet inedit alături de Paul Surugiu-Fuego.

Tot duminică vom cunoaşte şi o mică parte dintr-o familie de colecție, oameni care simt și trăiesc românește, care iubesc muzica, o compun și o promovează prin toate metodele – familia Mărgărit. În platou vor paşi Marian și Georgian Mărgărit, tată și fiu. Alături de ei și de Fuego, intrăm într-o lume a poeziei, a frumosului, a simplității și-a bucuriei de-a trăi. Marian Mărgărit este compozitor, cel mai vechi primar din țară, iubitor de muzică și apropiat al Cenaclului Flacăra. Georgian face parte din generația tânără fiind de asemenea compozitor, producător muzical și solist în proiectul VANOTEK, alături de care a fost la un pas de a reprezenta România la Eurovision, în 2017.

Cu mare fast, sosește la „Drag de România mea!”, pentru a o celebra la cei 70 de ani de viață, o minunata artistă, adevărată divă a românilor, CORINA CHIRIAC. Artista are multe amintiri de depănat, iar repertoriul său reuneşte cântece-emblemă pentru telespectatori. Va face, așa cum îi este caracteristic, un show de zile mari, pe acordurile unor melodii iubite de voi, având chiar și-un duet spectaculos cu Fuego. Nu ratați o emisiune de colecție alături de Paul Surugiu-Fuego și trupa Supermarket!

PAUL SURUGIU-FUEGO PREGĂTEȘTE UN SPECTACOL GRANDIOS: „SIMFONIC”

Pentru artistul Paul Surugiu-Fuego nu există jumătăți de măsură. Vedeta TVR 2 este exigentă în ceea ce priveşte calitatea show-urilor sale și atentă la complexitatea actului artistic. Cei care i-au urmărit spectacolele, știu despre ce e vorba. După marele succes din luna noiembrie, când a susţinut concertul aniversar de la Sala Palatului, sold out cu mult timp înainte de termen, Fuego se pregăteşte din nou să îşi surprindă fani. Așadar, pe 22 martie, de la ora 20.00, tot la Sala Palatului din București, îl veți redescoperi pe celebrul artist într-o altfel de ipostază: un concert grandios – „SIMFONIC”, în care veţi putea asculta celebrele sale piese în orchestrații spectaculoase, într-o punere în practică atipică, unică. Se anunţă o feerie a muzicii înalte, cu sonorități atipice, dar în care se păstrează emoția, muzicalitatea și sensibilitatea care l-au consacrat pe Paul Surugiu-Fuego.

blank

Pe scenă, Paul Surugiu va fi acompaniat de cea mai mare distribuție pe care un artist român pop a avut-o vreodată. Peste 130 de oameni, instrumentiști, coriști și invitați speciali i se vor alătura, tranformând Sala Palatului, pentru două ore, într-un spațiu al muzicii de calitate. Scenografia, costumele, repertoriul, numeroasele surprize și desigur, invitații lui Fuego, toate vor face parte dintr-un show impresionant. Printre marii artiști care-i vor fi alături se numără marea soprană FELICIA FILIP, care, încântată de invitație, a pregătit un moment de colecție.

Fuego va fi alături de Orchestra Metropolitană București și de Corul Accoustic, ambele dirijate de talentatul dirijor Daniel Jinga, care este la rându-i onorat de colaborarea cu Paul Surugiu. Show-ul va fi unul plin de clipe unice și sunete care te vor purta într-o lume a visării, a primăverii, cu șlagăre cunoscute și duete de referință!

blank