Doar 17% dintre golurile lui au fost pe prima scenă a fotbalului francez

keseru

Claudiu Keşeru este oficial jucătorul Stelei. Vârful a purtat în aseară runda finală de negocieri cu oficialii campioanei şi cele două părţi au bătut palma. Keşeru a semnat un contract valabil pe doi ani şi jumătate. Atacantul va avea în Ghencea un salariu de 20.000 de euro/lună, urmând a primi la instalare şi o primă consistentă, el venind din postura de jucător liber de contract.

În această dimineaţă, vârful de 27 de ani va face vizita medicală la o clinică privată din Bucureşti, pentru ca apoi mutarea să fie prezentată în cadrul unei conferinţe de presă. Keşeru va purta numărul 28 pe tricou.

Claudiu Keşeru a fost liber să semneze înţelegerea cu Steaua după ce atacantul român şi-a reziliat azi înţelegerea cu Bastia, relatează presa sportivă. Transfer făcut la cererea lui Gigi Becali, cel care a primit recomandări de la Victor Piţurcă, Claudiu Keşeru vine la Steaua din postura de performer în eşalonul secund al fotbalului francez. Din cele 72 de reuşite ale atacantului în fotbalul din Hexagon, doar 12 au fost înscrise în Ligue 1. Chiar şi aşa, recenta injecţie de moral dată de Piţurcă – convocarea la naţională şi golul reuşit cu Andorra – l-a făcut pe Keşeru o ţintă pentru o campioană în căutare de om de gol.

Cea mai bună perioadă din cariera lui Claudiu Keşeru s-a consumat între 2010 şi 2013, atunci când românul a îmbrăcat tricoul divizionarei secunde Angers. Atacantul a înscris 42 de goluri în 124 de partide disputate în toate competiţiile, cel mai bun sezon fiind 2012/2013, atunci când a marcat 18 goluri în toate competiţiile.

Randamentul lui Claudiu Keşeru în fotbalul francez:

Angers 124 meciuri – 42 goluri

FC Nantes 82 meciuri – 11 goluri

FC Libourne 17 meciuri – 11 goluri

FC Tours 12 meciuri – 7 goluri

Bastia 18 meciuri – 1 gol

 

Citeste si...  Dorina Chiriac, despre Florin Piersic jr.: “Ne iubim foarte mult”