În centrul Istoric din Capitală sunt aproape 40 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic.

Mai exact, 38 de clădiri din Centrul Istoric sunt încadrate la clasa I de risc seismic şi prezintă un real pericol public. Tot în clasa I de risc seismic au fost încadrate şi alte 12 clădiri de pe Calea Victoriei.

„În zona Centrului Istoric, structura imobilelor încadrate în diferite clase de risc seismic – proprietate privată a statului sau proprietate mixtă – se prezintă astfel: risc seismic gradul I pericol public – 38 de imobile, în care sunt 87 de apartamente ocupate în prezent de 200 de cetăţeni; risc seismic gradul I – 11 imobile; risc seismic gradul II – 6 imobile. În ceea ce priveşte clădirile cu bulină de pe Calea Victoriei: imobile încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public – 12 clădiri; clasa I risc seismic – o clădire; clasa a doua – trei clădiri; clasa a treia – doua clădiri”, a precizat Firea, într-o conferinţă de presă.

Citeste si...  Studiu: Piața rezidențială a clădirilor cu risc seismic ridicat este în creștere

Gabriela Firea a spus că în prima etapă, aceste clădiri trebuie expertizate şi în funcţie de concluziile raportului de expertiză se poate trece la serviciul de proiectare şi demararea execuţiei lucrărilor.

„Pentru fiecare fază este necesară solicitarea din partea proprietarilor şi depunerea documentelor. Beneficiază de finanţare de la bugetul de stat imobilele încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public. Restituirea sumelor aferente consolidării se face de către proprietari în rate lunare egale în lei, fără dobândă, cu o durată de rambursare de 25 de ani de la data recepţiei”, a explicat primarul general, Gabriela Firea.

La rândul său, directorul general al Administraţiei Fondului Imobiliar, Mihai Enăchescu, a susţinut că Primăria Capitalei deţine, în Centrul Istoric, şapte imobile în administrare, acestea putând fi consolidate fără probleme.Firea 3

loading...