Cristian Cioacă, condamnat definitiv la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea Elodiei, a depus la Curtea de Apel Piteşti o cerere de contestaţie în anulare. Dacă instanţa va considera întemeiată contestaţia, hotărârea de condamnare a lui Cioacă va fi desfiinţată, iar apelul procesului Elodia va fi rejudecat.

cioaca-a-cerut-suspendarea-executarii-pedepsei-18486937

În motivarea contestaţiei sale, Cristian Cioacă a invocat următoarele situaţii prevăzute de art. 426 din noul Cod de Procedură Penală: inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.

Mai exact, Cioacă susţine că nu a fost audiat de instanţă, atunci când s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, că una dintre judecătoare se afla într-o situaţie de incompatibilitate şi că anumite acte din dosar ar fi fost efectuate fără respectarea procedurilor.

Curtea de Apel Piteşti va judeca cererea lui Cioacă în ziua de 3 octombrie a.c. Până atunci, Cioacă a solicitat suspendarea executării pedepsei şi punerea lui în libertate.
Această cerere va fi judecată mâine, 7 iulie a.c., tot la Curtea de Apel Piteşti, în şedinţă secretă.

Citeste si...  Gabriela Firea, bună de plată!