Actualitate, Stiri

Cine este protejata directorului APIA, şefa „din umbră” de la Suceava

646x404

Relaţia „apropiată” dintre directorul general al APIA, Dorel Benu, şi directorul adjunct de la Suceava, Delia Moldoveanu, binecunoscută în instituţie, a fost sesizată şi în documentele DNA. Femeia care conducea „din umbră” APIA Suceava întreţinea bunăvoinţa şefilor din Bucureşti şi cu şpăgi cumpărate din banii angajaţilor instituţiei. Delia Moldoveanu, directorul executiv adjunct al APIA Suceava, este de fapt cea care conduce întreaga instituţie, susţin procurorii DNA.

Numită în funcţie cu sprijinul PDL, în 2010, Delia Moldoveanu şi-a păstrat postul şi sub noua guvernare, datorită sprijinului pe care îl are la Bucureşti, asta deşi director executiv al instituţiei a fost numit, în 2012, un activist PSD Suceava, Eugen Mogoş. Într-un document din dosar, obţinut de Adevărul, procurorii DNA susţin că Delia Moldoveanu „conduce în fapt APIA Suceava” şi ea „este persoana care gestionează din umbră activitatea de acordare ilegală de subvenţii din fonduri europene”.

Totul s-ar fi făcut cu ştiinţa şi acordul conducerii centrale a instituţiei, femeia „beneficiind de un puternic sprijin de la centru”. De altfel, procurorii DNA vorbesc despre o relaţie foarte apropiată între Delia Moldoveanu şi director general al APIA, iar angajaţii de la Suceava spun că între cei doi ar fi chiar mai mult decât atât.

Astfel, conform documentului citat, Moldoveanu proteja angajaţii APIA Suceava „prin influenţa şi relaţia apropiată pe care o avea cu directorul general al APIA Central Bucureşti” şi „în mediile de influenţă Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale”. Şpăgi pentru Capitală din banii sindicatului Documente din anchetă arată că Delia Moldoveanu controla inclusiv fondurile Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul APIA Suceava.

Potrivit procurilor, directorul adjunct al instituţiei şi-a făcut un obicei să folosească banii sindicatului pentru a cumpăra produse alimentare şi tradiţionale specifice Bucovinei „pe care le oferea directorilor de la Bucureşti, în scopul asigurării protecţiei în cazul desfăşurării unor activităţi de control”. 1,85 milioane de euro, subvenţii ilegale pentru parohii şi mănăstiri Cazul a ajuns în atenţia DNA după ce asociaţii de fermieri au sesizat că o treime din fondurile alocate la nivel naţional pentru subvenţii pentru parohii şi mănăstiri au ajuns în judeţul Suceava.

Mai exact, parohiile şi mănăstirile din Suceava au primit 1,85 milioane de euro din total de 4,9 milioane de euro achitaţi de APIA în ultimii trei ani. Cea mai mare sumă, 150.000 de euro, a încasat-o Mănăstirea Putna, în timp ce Mănăstirea Voroneţ a primit subvenţii de 10.799 de euro. În cazul parohiilor, cea mai mare sumă a fost încasate de Şaru Dornei – 33.000 de euro, Frumosu – 26.000 de euro şi Ciocăneşti – 23.000 de euro.

Totul s-ar fi făcut cu complicitatea directorului adjunct Deliei Moldoveanu şi a şefei Serviciului Autorizare CNDP şi ajutoare specifice comunitare din cadrul APIA Suceava, Lya Chiriac. Surse din anchetă au precizat că în cazul parohiilor şi mănăstirilor 193 de dosare din 2012 şi 213 dosare din 2013 au fost avizate la plată deşi nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice.

blank