Cei cinci redactori șefi-adjuncți ai principalului cotidian economic rus „Vedomosti” şi-au dat luni demisiile, acuzându-l de cenzură pe noul redactor-şef al publicației, care a fost numit în luna martie.

Ziarul, înființat în 1999, a fost cumpărat la sfârşitul lunii mai de Ivan Ieriomin, directorul unei agenţii de presă necunoscute, numită FederalPress. Noul redactor-şef, Andrei Șmarov, fusese numit însă imediat după ce fostul proprietar a anunţat că intenţionează să vândă publicaţia.

Jurnaliștii spun că vânzarea ziarului este de fapt o preluare a controlului de către grupul petrolier Rosneft, condus de Igor Secin, un apropiat al preşedintelui rus. În mai, o anchetă realizată de Vedomosti, Meduza, Forbes Rusia şi The Bell a dezvăluit că Rosneft controla de facto acest cotidian economic şi a putut să numească noi șefi pentru că banca sa, RRDB (Banca Rusă de Dezvoltare Regională), deţinea datoria proprietarului de la acea vreme, Demian Kudriavțev (cel care deține și The Moscow Times).

Cinci redactori șefi-adjuncți demisionari, dintre care unul este angajat al ziarului încă de la începuturile publicaţiei, iar ceilalţi lucrau aici de peste 15 ani, spun că protestează astfel față de numirea lui Andrei Șmarov ca redactor-șef. De când a fost numit Șmarov la conducerea ziarului, jurnaliştii au denunţat creşterea cazurilor de cenzură, fie că a fost vorba despre un subiect privind menţinerea la putere a preşedintelui Vladimir Putin, fie un altul cu privire la scăderea popularităţii sale, în fapt un sondaj al centrului Levada, sau chiar articole referitoare la gigantul petrolier Rosneft.

Citeste si...
Băsescu: Revocarea lui Kovesi este "o chestiune sensibilă" şi o "decizie grea" pentru Iohannis

În ultimele luni, 10 din cei peste 90 de jurnalişti, inclusiv trei şefi de departamente, au părăsit „Vedomosti” din cauza reticenţei lor de a lucra cu Șmarov, spun cei cinci redactori șefi-adjuncți într-un articol publicat online.

În cei peste 20 de ani de când Vladimir Putin se află la putere, toate canalele de televiziune naţionale private, precum şi numeroase posturi de radio şi ziare, au fost preluate de apropiaţi ai Kremlinului sau au dispărut, notează AFP, preluată de Agerpres.