IT&C, Stiri

CIA, oficial pe Facebook şi Twitter

wea (1)

‘Nu putem confirma, nici dezminţi că este primul nostru tweet’: pe un ton de glumă puternica, dar foarte discreta agenţie americană de informaţii CIA şi-a lansat vineri conturile de pe reţele sociale Twitter şi Facebook.

Prezentă deja pe Flickr şi Youtube, agenţia şi-a făcut apariţia pe aceste reţele de socializare ‘pentru a dialoga mai direct cu opinia publică şi a oferi informaţii cu privire la misiunea CIA, istoria sa’, a explicat directorul John Brennan într-un comunicat.

Nu se pune însă problema să dezvăluie pe internet secrete de spionaj, deoarece vor fi publicate online numai – rarele – comunicate ale CIA, informaţii cu privire la cariera în cadrul agenţiei sau date despre afacerile istorice de spionaj, în prezent declasificate.

De asemenea, vor fi prezentate online obiecte expuse în muzeul CIA, ‘cel mai valoros muzeu, pe care majoritatea oamenilor nu îl vor vedea niciodată’, potrivit agenţiei. Din simplul motiv că este interzis publicului.

Pe conturile Facebook (facebook.com/Central.Intelligence.Agency) şi Twitter (twitter.com/CIA), CIA se prezintă ca ‘prima linie a apărării ţării. Îndeplinim ceea ce alţii nu pot îndeplini şi mergem acolo unde ceilalţi nu pot merge’.

Având ca fundal o fotografie a sediului său din Virginia, CIA se referă într-un prim status la cea de-a 70-a aniversare a Zilei-Z (Debarcarea din Normandia): ‘CIA îi onorează pe curajoşii americani care au luptat şi servit în aceea zi a istoriei’.

blank