Featured, Sport

Chiar dacă acum a pierdut în sferturi, Halep este elogiată de Anisimova

Simona Halep Roland Garros | Amanda Anisimova (51 WTA) a devenit, la 17 ani, cea mai tânără jucătoare care ajunge într-o semifinală de Grand Slam din 2007 până în prezent. Sportiva din SUA s-a declarat încântată de victoria obţinută contra Simonei Halep şi a explicat cum a decurs partida.

Cu set şi break în faţă, Anisimova a părut că îi va administra o corecţie severă câştigătoarei de la Roland Garros 2018. Halep a avut o tresărire de orgoliu şi a dat senzaţia că poate trimite disputa în decisiv, însă Amanda a fost jucătoarea mai cerebrală, mai bună şi care şi-a asumat mai multe riscuri. În conferinţa de presă de după meci, adolescenta care poate urca până pe locul 13 în ierarhia WTA a vorbit despre cât de important e succesul de azi, primul în cariera sa pe Chatrier.

„Încă nu-mi vine să cred ce rezultat am obținut. Faptul că am ajuns să joc cu Simona era deja incredibil, dar și să trec de ea e nebunesc! Până acum am jucat foarte bine la Roland Garros, dar în meciul din sferturi de finală am știut că trebuie să fac ceva diferit pentru că jucam împotriva Simonei și nu avea să fie deloc ușor.

E o atletă și o sportivă extraordinară. Am încercat să arăt cel mai bun tenis al meu. Nu știu cum am făcut asta. Sunt foarte fericită de evoluția mea!

Chiar dacă în setul al doilea am avut avantaj pe tabelă, nu mă gândeam la victorie, știam că ea poate reveni în orice moment. M-am concentrat pe fiecare punct în parte. Când a egalat au început să intervină unele emoții, dar am reușit să lovesc câștigător de câteva ori și m-am calm.

La începutul meciului nu am arătat niciun fel de emoție pentru că nu am avut, eram doar încântată că am această oportunitate. M-am simțit bine pentru că în primele tururi am avut ceva probleme de sănătate”, a declarat Anisimova la conferința de presă de după meciul cu Halep.

Simona Halep Roland Garros | Cum s-a relaxat Amanda miercuri
Partida dintre Halep şi Anisimova ar fi trebuit să aibă loc ieri, însă toate meciurile de miercuri au fost amânate din cauza ploii. Tânăra sportivă din SUA a adormit în vestiar, în aşteptarea partidei, pentru ca apoi, după ce organizatorii au anunţat că nu se va mai juca, a mers la shopping.

„În zilele trecute m-am antrenat pe Philippe Chatrier și mi s-a părut o arenă minunată. Îmi doream să joc un meci oficial pe ea. Astăzi am ajuns în această poziție și faptul că am avut-o adversara pe Simona e un vis împlinit, nu puteam să cer mai mult

Miercuri am stat și am dormit în vestiar, mi-am dat seama că nu vom juca și am profitat de acest timp și am dormit. Apoi, când s-a anulat meciul am stat mult în trafic pentru că îmi doream pantofi de sport noi și am căutat un magazin Nike. Am condus cam două ore și până la urmă nu am găsit ce-mi doream. Mi-am spus că a fost o idee proastă și mă întrebam de ce m-am obosit în acest mod. Apoi am luat cina și am mers la hotel. Cam așa a decurs ziua mea”, a comentat Anisimova.

 

blank