Actualitate, Featured

CGMB solicită Guvernului să emită o hotărâre prin care să transmită imobilul Aşezământul Brătianu

CGMB solicită Guvernului României emiterea unei hotărâri pentru transmiterea imobilului situat în strada Biserica Amzei, nr. 5-7, sector 1 Bucureşti din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, în domeniul public al municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi declararea acestuia din bun de interes naţional în bun de interes public local”, se arată într-un proiect de hotărâre care va fi discutat la şedinţa de miercuri a CGMB, informează Mediafax.

Conform proiectului CGMB , acest imobil va fi destinat amenajării unui spaţiu cultural şi educaţional, iar în cazul în care nu va fi respectat scopul imobilului, acesta va reveni în domeniul public al statului.
Sursa citată susţine că imobilul are nevoie de “restaurări şi consolidări urgente.”

“În prezent, situaţia Aşezămintelor Brătianu este precară deoarece clădirea necesită restaurări şi consolidări urgente, pentru a evita distrugerea unei astfel de bijuterii a culturii româneşti şi a Bucureştiului. Întârzierea acestor lucrări ar însemna pierderea uneia dintre cele mai reprezentative mostre a simţului estetic şi a culturii româneşti”, se mai arată în proiect

Potrivit sursei citate, imobilul amplasat pe strada Biserica Amzei, nr. 5-7 face obiectul a trei dosare constituite în temeiul Legii 10/2001, nesoluţionate până în prezent, precum şi al mai multor dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată.

În proiect se arată că imobilul a fost construit în perioada 1908-1947 sub îndrumarea lui Petre Antonescu. Acesta adăposteşte o colecţie fabuloasă de cărţi româneşti, stampe, hărţi, fonduri de arhivă personale, fotografii, foi valante sau manuscrise. De asemenea, sălile sunt decorate cu fresce de mozaic auriu, au candelabre de Murano şi mese din lemn masiv. Grădina interioară a imoblilului, unde a fost păstrat pavajul original, este una dintre cele mai vechi din Bucureşti.

blank