Featured, Politic

CEx al PSD, cu răzbunări. Ţuţuianu şi Neacşu, excluşi din partid

Liviu Dragnea a declarat luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că aceasta va fi una neplăcută, dar necesară. Mai mult, Dragnea a precizat că nu va mai permite că unii colegi să uneltească împotriva propriului guvern.

Comitetul Executiv al PSD a votat luni pentru excluderea din partid a lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, aceştia anunţând că vor contesta decizia. Adrian Ţuţuianu a declarat că aceasta este o greşeală majoră, în timp ce Neacşua spus că nu au primit nicio explicaţie

„După acest vot evident că suntem excluşi. Vom merge, vom analiza, vom merge la organizaţii. Bineînţeles că vom face constestaţii, pentru că este o execuţie publică fără sens. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta. E absolut o minciună. Noi şi în scrisoare şi în orice prilej când am discutat cu colegii, nu am avut niciun moment intenţie de a vota cu Opoziţia. Noi am fost şi vom mai rămâne soldaţi credincioşi partidului”, a declarat Marian Neacşu, după şedinţa Comitetului Executiv.

Cel de-al doilea exclus, Adrian Ţuţuianu, a declarat că decizia de luni arată că în partid este sancţionat delictul de opinie.

„E un moment dificil pe care îl anticipam. Cred că e o greşeală majoră şi decizia de azi nu face altceva decât să arate că în PSD e sancţionat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în interiorul partidului. Nu am văzut să condamne cineva faptul că un om e înregistrat în PSD de oameni interesaţi să strice lucrurile într-o organizaţie. Nu mi-am propus niciodată să ascund lucrurile care nu merg. Cred că partidul se îndreaptă într-o direcţie greşită. Rămâne că timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat azi pentru excluderea noastră. Sunt căile statutare, Comisia de etică, Congres şi căile juridice. Mă voi consulta cu colegii de la PSD Dâmboviţa şi voi decide ce avem de făcut în continuare. Două lucruri vreau să fie clare. A vorbi despre problemele unui partid nu înseamnă a fi împotriva partidului. Nici eu, nici domnul Neacşu nu am sprijinit acţiuni împotriva partidului”, a spus Ţuţuianu.

Stănescu, după excluderi: Cred că partidul a făcut cea mai mare greşeală azi

Paul Stănescu, vicepremier, a declarat luni, după şedinţa CEx în care s-a decis excluderea lui Marian Neacşu şi Adrian Ţuţuianu, că aceasta este cea mai mare greşeală pe care a făcut-o partidul şi nu se teme să fie următorul sancţionat.

„Cred că partidul a făcut o mare greşeală azi, poate cea mai mare greşeală. Azi chiar sunt lângă ei şi consider că este o greşeală. Nu am nicio problemă (să fie schimbat din Guvern – n.r.)”, a declarat Paul Stănescu.

 
Consiliul Executiv al PSD a decis luni, cu 53 de voturi pentru şi 9 împotrivă, excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, ultimul dintre ei anunţând că nu va lupta împotriva partidului, dar va contesta decizia.

„Nu ni s-a explicat din ce motive s-a luat decizia. Au fost nişte motivaţii aiuritoare, fără sens, aşa că mi-e greu să mă exprim. Da, e o funcţie influentă în partid, câştigată în Congres. Dacă votul celor 4.000 de colegi în Congres nu a contat, asta este”, a spus Neacşu.

Totodată, Ţuţuianu a comentat: „După 20 de ani s-au găsit colegi să spună că nu am servit corespunzător interesele acestui partid”, completând că va discuta cu membrii organizaţiei de Dâmboviţa”.

Marian Neacşu a deţinut funcţia de secretar general al PSD, după votul de la congresul din martie 2018, în timp ce Adrian Ţuţuianu era vicepreşedinte al partidului.

Oprişan a cerut în CExN excluderea lui Ţuţuianu şi Neacşu

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan a cerut, luni, în şedinţa CExN care se desfăşoară la Parlament la ora transmiterii acestei ştiri, excluderea din partid a vicepreşedintelui Adrian Ţuţuianu şi a secretarului general Marian Neacşu, au declarat pentru Mediafax surse social-democrate.

Potrivit surselor citate, Oprişan nu a fost singurul membru CExN care a cerut excluderea lui Ţuţuianu şi Neacşu.

Patru dintre cei consideraţi „pucişti” au intrat împreună la CEx al PSD: Mergem cu gânduri bune

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, luni, la Parlament, înaintea şedinţei CExN, că merge cu ”gânduri bune” la întâlnire, acesta fiind însoţit de o parte din semnatarii scrisorii anti-Dragnea.

„Mergem cu gânduri bune”, a declarat Stănescu, acesta fiind acompaniat de liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

Întrebat ce părere are despre excluderi, el a răspuns: „E o supoziţie, nu ştiu nimic”. Chestionat dacă i se par utile excluderile din partid, Stănescu a zis: „Nu mă puneţi să anticipez, că nu ştiu ce se va întâmpla la CEx”.

Stănescu şi Ciolacu au intrat la şedinţă alături de secretarul general al partidului, Marian Neacşu, şi liderul PSD Brăila, Mihai Tudose, care nu au dorit să facă declaraţii.

10 lideri judeţeni PSD, discuţii separate în Parlament cu Liviu Dragnea, înaintea CExN

La discuţiile cu Dragnea participă, printre alţii, preşedinţii organizaţiilor PSD din Iaşi (Maricel Popa), Bacău (Dragoş Benea), Arad (Dorel Căprar), Constanţa (Felix Stroe), Argeş (Şerban Valeca), Giurgiu (Niculae Bădălău), Alba (Ioan Dîrzu).

De asemenea, primarii PSD din Sectorul 1 (Daniel Tudorache) şi Sectorul 5 (Daniel Florea) se află şi în birou la Dragnea.

Liderul PSD Sector 2, Rodica Nassar, şi secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, se numără şi ei printre participanţi.

 

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, de la ora 12.00, la Palatul Parlamentului, în sala grupului PSD “Ovidiu Şincai”. 

Discuţiile se vor axa pe propunerile pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). 

Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat că s-a înscris în cursa pentru conducerea ASF, alături de alţi şase candidaţi, în condiţiile în care mandatul actualei conduceri expiră în această lună. Conform informaţiilor vehiculate în spaţiul public, Viorel Ştefan ar fi vizat de remanierea pe care o pregăteşte premierul Viorica Dăncilă. 

Aceasta, însă, nu participă la CExN, aflându-se în turneu în Sultanatul Oman şi Statul Qatar, până joi. De aceea, cel mai probabil, liderii social-democraţi nu vor discuta despre remaniere. 

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat că la şedinţă se vor discuta şi ”chestiuni interne”.

”Vom avea o discuţie serioasă, bărbătească, aplicată. Vom lua nişte decizii”, a spus, duminică, la Antena 3, Codrin Ştefănescu, întrebat fiind dacă se va discuta despre excluderea din partid a contestatarilor liderului Liviu Dragnea.

Codrin Ştefănescu a afirmat că el personal va cere lămuriri de la Adrian Ţuţuianu, în urma declaraţiilor pe care acesta le-a făcut despre membrii partidului şi care au ajuns în spaţiul public. 

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a confirmat că vor fi două Comitete Executive ale PSD, unul politic şi unul pentru remaniere, spunând şi că luni are loc cel politic.

De asemenea, întrebată dacă vor fi excluderi, ea a spus: „Este foarte posibil”.

Întrebată şi dacă există persoane din partid cu care preşedintele PSD nu mai poate colabora, Vasilescu a spus că nu este vorba despre asta. „Nu este vorba de preşedintele PSD dacă mai colaborează bine, este vorba de ce se întâmplă în Parlamentul României. Adică nu putem să fim şantajaţi din propriul nostru partid, de colegi care, dacă sunt supăraţi că au pierdut o funcţie… „, a declarat Vasilescu.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi ea aflată pe lista contestatarilor din PSD, nu va participa la şedinţă, fiind în vizită oficială la Madrid. 

Întrebată, vineri, dacă îi este teamă de o posibilă excludere din partid, Gabriela Firea a spus că îi este teamă doar de Dumnezeu şi că, în plus, doar a făcut declaraţii despre o persoană, neaducând astfel prejudicii partidului.

blank