Cetățeanul român
Actualitate, Featured

Cetățeanul român răpit de pirați, în apropierea Republicii Togo, a fost eliberat

Cetățeanul român,care era membru al echipajului navei Agisilaos, care a fost răpit la data de 29 noiembrie 2020, în largul portului Lome (Republica Togo), a fost eliberat și urmează să fie repatriat în zilele următoare, anunță MAE.

Pentru cetățeanul român s-a organizat Celula de criză interinstituțională a întreprins, de la convocarea acesteia și până la eliberarea cetățeanului român, demersuri specifice, în cooperare cu compania angajatoare și cu parteneri internaționali.

Totodată, Ambasada României în Nigeria întreprinde toate demersurile necesare pentru efectuarea formalităților specifice în vederea revenirii cetățeanului român, în siguranță, în țară.

Atacul s-a soldat cu patru ostatici
Atacul tancului Agisilaos în Insulele Marshall, pe 29 noiembrie 2020, a avut loc în timp ce acesta se afla la cinci mile marine de la marginea de vest a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine la vest de Togo. Echipajul navei a încercat să evite îmbarcarea prin manevre evazive, dar nu a avut succes.

Au fost luați patru ostatici, printre care și un român, din cei care nu au ajuns la timp la camera de siguranță special alocată în caz de atac pirateresc.


blank