Featured, International

Cernobîlul, înca este o problema. Noul sarcofag de protectie, gata abia după 9 ani

Ucraina a inaugurat, miercuri, un nou sarcofag care are rolul limitării răspândirii prafului radioactiv rezultat în urma accidentului nuclear produs în anul 1986 la Centrala de la Cernobîl, relatează site-ul agenţiei Associated Press, citat de Mediafax.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a inaugurat „noua structură de izolare” radioactivă construită în zona Reactorului 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl.

Sarcofagu de protectie a costat 1,5 miliarde de euro, iar lucrările au durat nouă ani, în cadrul unui proiect cu valoarea totală de 2,2 miliarde de euro. Structura mobilă, considerată cea mai mare din lume, are lungimea de 257 de metri şi greutatea de 36.000 de tone.

Reactorul numărul 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl a explodat pe 26 aprilie 1986. Aproximativ 350.000 de persoane au fost evacuate din zonă la doar câteva zile după accident. Circa 600.000 de oameni au fost expuşi concentraţiilor ridicate de radiaţii în timpul lucrărilor de izolare a reactorului.

blank