Actualitate, Featured

Centrul European pentru Preventia Bolilor atrage atenția: Coronavirusul se ia și din aer

Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) a avertizat, miercuri, asupra posibilităţii răspândirii noului coronavirus prin aerosoli şi examinează riscurile reprezentate de sistemele de ventilaţie şi alte instalaţii la locul de muncă, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Deşi se estimează în continuare că picăturile infectate (eliberate prin tuse, strănut, etc.) sunt principala cale de transmitere a coronavirusului, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC) a atenţionat că acest virus poate fi transmis şi prin aerosoli, adică acele particule foarte fine care rămân în suspensie şi pot apărea atât din cauza picăturilor infectate, cât şi prin activităţi precum vorbitul sau cântatul. Aceasta poate reprezenta un risc pentru persoanele aflate în spaţii închise, mai ales dacă nu sunt bine aerisite.

Şefa Centrul European, Andrea Ammon, a declarat că încă nu se poate stabili proporţia cazurilor de infectare prin aerosoli faţă de cele prin picături, dar „ştim că ambele sunt o posibilitate”.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat săptămâna trecută că transmiterea COVID-19 prin aerosoli este posibilă, după ce a primit o scrisoare pe această temă trimisă de un grup de cercetători.

Andrea Ammon a menţionat că ECDC evaluează riscul transmiterii noului coronavirus la locul de muncă, ce ar putea fi amplificat de transmiterea prin aerosoli, mai ales după focarele de COVID-19 descoperite în unităţi de producţie din Europa, cele mai grave fiind în abatoare din Germania. ECDC „lucrează la un raport tehnic” pe tema transmiterii noului coronavirus şi evaluează de asemenea riscurile reprezentate de sistemele de ventilaţie.

Multe dintre măsurile de distanţare şi igienă aplicate în timpul pandemiei COVID-19 se bazează pe prevenirea contactului cu picături expulzate de purtătorii virusului atunci când aceştia tuşesc, strănută sau vorbesc. Însă prevenirea transmiterii noului coronavirus prin aerosoli ar putea necesita alte strategii antiepidemice.

Totuşi, Andrea Ammon precizează că în stadiul actual ECDC consideră în continuare că picăturile sunt principala cale de transmitere a noului coronavirus şi deocamdată nu se impune o actualizare a recomandărilor formulate de această agenţie a UE. Ea a insistat că este crucial ca oamenii să continue să respecte regulile de distanţare socială şi să poarte măşti.


blank