Cât timp există închisori, va exista pentru cei care le populează şi tentaţia de a evada. Istoria penitenciarelor din toată lumea nu duce lipsă de asemenea tentative, unele dintre acestea devenind şi subiecte de literatură şi scenarii de film.
Alfred Wetzler a fost un evreu slovac și unul dintre puţinii evrei care au reuşit să scape din cumplitul lagăr nazist de la Auschwitz, în timpul Holocaustului.
Cunoscut în istorie ca fiind un celebru evadat, Wetzler şi un camarad al său, Rudolf Vrba, din „Lagărul Morţii” – aşa cum fusese numit cumplitul centru de detenţie nazist – sunt cunoscuţi mai ales pentru realizarea unui plan detaliat al Auschwitz-ului, cu amănunte despre construcţiile aflate acolo, despre terenul închisorii, despre camerele de gazare, despre crematorii şi, poate cel mai convingător, despre eticheta de pe o canistră cu gaz Zyklon, pe care îl foloseau naziştii.
Cel mai detaliat şi convingător raport
Raportul lor de 32 de pagini conţinând toate aceste dezvăluiri şi detalii a fost primul de acest gen despre lagărul de la Auschwitz, cu toate mecanismele interne ale acestuia. Raportul lor a fost considerat ca fiind cel mai credibil, în special pentru că acesta conţinea informaţii din interior, percepute direct de cei aflaţi acolo, în mâinile duşmanilor, şi nu povestite din auzite. A fost, totodată şi cel mai detailat dintre rapoartele despre celebrul lagăr nazist.
Raportul a fost credibil şi pentru Aliaţi, iar dovezile prezentate de Weltzer şi Vrba nu au rămas fără răspuns „pe teren”. Astfel, dovezile celor doi evadaţi din „Lagărul Morţii” au dus în cele din urmă la bombardarea unor clădiri guvernamentale din Ungaria şi uciderea unor oficialităţi naziste care instrumentaseră deportările evreilor la Auschwitz, cu trenul, în vagoane pentru animalele.
Bombardamentele au reuşit să oprească până la urmă deportările feroviare ale evreilor şi astfel au fost salvaţi atunci până la 120.000 de evrei unguri.
Evadarea
Wetzler şi camaradul său, Vrba, ei au început demersurile de evadare din lagărul de exterminare într-o vineri, în data de 7 aprilie 1944, în „Săptămâna Mare”, la ora 2:00 după amiază, printr-o ascunzătoare subterană în care fusesese stocat lemn pentru construcţia unei viitoare secţiuni a lagărului, denumită „Mexic”, pentru deţinuţii care ar fi urmat să vină acolo. Ascunzătoarea ducea dincolo de gardurile de sârmă ghimpată ale lagărului. În perimetrul exterior, gardienii ţineau însă ridicate gardurile din sârmă ghimpată.
Wetzler şi Vrba au stat patru nopţi în ascunzătoare. Ca să nu fie văzuţi, colegii lor au plasat un fel de panouri în jurul scobiturii pe care ei o făcuseră pentru a ieşi, apoi au împrăştiat tutun rusesc înmuiat în benzină, pentru a păcălii astfel câinii gardienilor.
La 10 aprilie, purtand costume olandeze, paltoane şi cizme pe care şi le luaseră din tabără, au evadat şi au mers spre sud, de-a lungul unui râu, îndreptându-se spre granița poloneză cu Slovacia, aflată la 133 de kilometri distanţă, orientându-se după un atlas pentru copii, pe care Vrba îl găsise într-o magazie.
Wetzler se născuse în oraşul slovac Trnava şi lucrase ca muncitor în perioada 1936- 1940. După ce a evadat din lagăr, Wetzler şi-a luat pseudonimul Josef Lanik şi a scris despre experienţa sa din lagărul nazist. Cartea sa, intitulată „Auschewitz, Mormântul a Milioane de Oameni”, se bazează pe raportul pe care l-a scris împreună cu camaradul său cu care a evadat, adăugând şi mărturiile altor supravieţuitori. Apoi a scris o variantă de ficţiune, intitulată „Ce n-a văzut nici Dante”. Wetzler a murit la Bratislava în 1988.