Economic, Stiri

Cele mai mari ŢEPE de pe internet

Pe timp de criză, o categorie de afacerişti îşi freacă palmele de bucurie. Cu ajutorul internetului, escrocii online sunt peste tot cu „ofertele” lor tentante.

fraudaonline_42954100

Deschizi o pagină de internet şi eşti anunţat că, deoarece eşti clientul numărul un milion, ai câştigat sute de mii de dolari, primeşti pe email un mesaj care te roagă să ridici un premiu gigant la loteria străină şi, colac peste pupăză, un african îţi oferă zeci de procente dintr-o moştenire pe care nu poate să o primească decât cu ajutorul tău.

Perspectiva zilei de mâine cu câteva milioane de dolari în buzunar le face pe multe dintre victime să tacă şi să treacă la treabă. Numai că, peste câteva luni de dialog cu escrocii, rămâi fără câteva mii de dolari şi cu visele spulberate.

Pentru a nu trece prin momente ca acestea, GreatNews îţi prezintă cele mai mari escrocherii online ale momentului. Dacă vrei să contribui la limitarea numărului de victime ale acestor escrocherii, distribuie acest articol pe Facebook, Twitter sau Messenger.

Escrocheria nigeriană (Nigerian Scam)

Scurtă descriere: Un străin îţi spune că este viitorul proprietar sau moştenitorul unei averi fabuloase; are nevoie de ajutorul cuiva pentru a scoate banii din ţara sa; alesul eşti tu, iar răsplata e pe măsură: zeci de procente din avere.

Istoric şi victime: Înşelătoria aceasta funcţiona şi în anii ’20 ai secolului trecut. Dacă atunci victimele primeau scrisori din Nigeria, Sierra Leone sau Coasta de Fildeş, astăzi expeditorii au rămas de aceeaşi teapă, numai că toată escrocheria s-a mutat „online”, iar locul scrisorilor a fost luat de mesajele prin email. Contactul tău este luat, alături de zeci de mii de alte contacte, dintr-o lungă listă de emailuri disponibile pe internet.

Autorul emailului promite mari recompense pentu a ajuta oficiali ai guvernului, ai unei agenţii guvernamentale sau, uneori, membri ai unei familii foarte bogate să rezolve o problemă legală. Pe scurt, el spune că legislaţia statului său îl împiedică să acceseze o mare sumă de bani şi are nevoie de ajutorul şi contul tău bancar.

După câteva discuţii, vei fi rugat să trimiţi o sumă de bani pentru întocmirea unor acte. Potrivit unei victime din România, prima dintre sumele trimise a fost de circa 1.700 de lei. victima a trimis banii după ce a vorbit la telefon cu unul dintre oamenii implicaţi în escrocherie. De îndată ce vei lansa ameninţări sau vei refuza în mod repetat să trimiţi bani, escrocii pur şi simplu dispar din viaţa ta. Dar şi contul rămâne gol.

În anii 1920, mai multe persoane din Europa primeau scrisori de la persoane din African. Escrocheria se numea “Prizonierul spaniol”, deoarece expeditorii scrisorilor cereau destinatarilor să îi ajute să elibereze fiul unei familii africane foarte bogate, aflat într-o închisoare din Spania. Victimele, ademenite cu sume fabuloase, plăteau complici ai escrocilor, care pretindeau că încearcă să îi faciliteze evadarea fiului de bogătaşi, evident un personaj fictiv.

Revenind în prezent, trebuie spus că escrocii se folosesc foarte des de autoritatea Băncii Centrale a Nigeriei. Lucrurile au mers atât de departe încât Banca a inclus pe siteul propriu (vezi aici) un anunţ prin care avertizează oamenii să se ferească de răufăcătorii nevăzuţi de pe internet.

Valoare pagubelor este uriaşă, deoarece mulţi au căzut în plasa întinsă de escrocii africani. De exemplu, în anul 1997, răufăcătorii au reuşit să adune circa 100 de milioane de dolari numai de la victimele din Statele Unite. Iar poliţia a anunţat că aceasta e suma oficială, dar cea reală pare a fi mult mai mare, deoarece multe victime au preferat să nu anunţe că au fost păcălite, ferindu-se de ironiile cunoştinţelor.

blank