Social

Cel mai important SINOD al BOR, din ultimii ani: Se votează CATERISIREA episcopului acuzat că e HOMOSEXUAL

Sesizările sau acuzațiile aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române vor fi discutate joi în ședința Sfântului Sinod, informează Biroul de Presă al Patriarhiei.
„În ziua de joi, 17 august 2017, va fi prezentat și discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privitor la propunerile Comisiei pentru Statut și regulamente referitoare la analizarea sesizărilor sau acuzațiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum și la cercetarea și judecarea acestora. Vor fi analizate, în vederea aprobării, și unele propuneri ale Cancelariei Sfântului Sinod referitoare la încetarea activității clericale, inclusiv a ierarhilor”, precizează sursa citată.
În aceeași zi, în cadrul ședinței Sfântului Sinod, vor fi desemnați membrii și supleanții Consistoriilor arhierești care vor cerceta și judeca în primă și ultimă instanță cazurile de abatere de la morala și disciplina Bisericii.
Totodată, vineri, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată și situația critică din Episcopia Hușilor ca urmare a unor acuzații aduse părintelui Corneliu, precum și unor clerici din această eparhie, mai informează Patriarhia Română.
Statutul de organizare și funcționare al BOR, precum și Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată trebuie completate și amendate privind procedurile de sesizare, cercetare și judecare a abaterilor canonice și administrative ale ierarhilor — s-a constatat în urma ședinței de lucru din 27—28 iulie a Comisiei pentru statut și regulamente a BOR, prezidată de Patriarhul Daniel.
Potrivit unui comunicat transmis la sfârșitul lunii trecute de Patriarhie, în această privință a fost prezentată și legislația bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori, iar propunerile Comisiei pentru statut și regulamente de completare și explicitare a prevederilor actuale statutare și regulamentare vor fi prezentate spre analiză și aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 17 și 18 august, date pentru care a fost deja convocat și Sinodul Permanent.
„Preocupată de tulburarea și întristarea produse în Biserică de acuzațiile aduse unor clerici pentru anumite abateri de la morala creștină, Comisia pentru statut și regulamente, în baza Sfintelor Canoane și a practicii celorlalte Biserici Ortodoxe surori, a evidențiat următoarele principii călăuzitoare: disciplina bisericească privind slujitorii Bisericii este o necesitate și o obligație pentru toți clericii — diaconi, preoți și ierarhi; sancțiunile sau pedepsele aplicate clericilor de toate rangurile pentru diferite abateri au ca scop atât restabilirea disciplinei bisericești, cât și pocăința și îndreptarea celor care au greșit, în vederea iertării păcatelor și dobândirii mântuirii, sub îndrumarea duhovnicului; îndreptarea duhovnicească a clericilor care au comis abateri grave, precum și îndreptarea tuturor păcătoșilor, în general, necesită multă rugăciune, post, pocăință și sfătuire duhovnicească. Ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu multă durere în suflet, cerem iertare tuturor credincioșilor pentru tulburarea produsă de acuzațiile aduse public unor clerici privind anumite abateri de la morala creștină”, se arăta în comunicatul semnat de Patriarhul Daniel.
Potrivit sursei citate, fixarea datelor ține cont de prevederile statutare și regulamentare care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1 — 14 august), precum și de necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea ședințelor de lucru ale acestuia.

blank