IT&C

Cel mai dorit gadget al momentului e testat de experți! La ce concluzie au ajuns acestia

Cu urmări neaşteptate, Apple Watch a fost supus zilele trecute unor teste foarte elaborate realizate de cei de la Consumer Reports. Cei de la Consumer Reports şi-au făcut un obicei din testarea în moduri foarte elaborate a diverselor gadgeturi ce sunt la modă. Ei au dat startul scandalului antennagate, la scurt timp după lansarea iPhone 4, dar au venit anul trecut în apărarea celor de la Apple când a fost vorba de bendgate. De această dată, aceeaşi echipă de experţi a pus ochii pe recent lansatul Apple Watch. Deşi în această perioadă am fost deja şi vom continua să fim asaltaţi cu teste din ce in ce mai dubioase construite în jurul smartwatch-ului ieşit din Cupertino, nici unul nu se compară cu efortul celor de la Consumer Reports investit în clipul de mai jos. 
 
 Cu această ocazie vedem din nou cât de andurant este display-ul ceasului inteligent. Mai mult decât atât, înţelegem mai bine diferenţele dintre panoul protejat cu sticlă Ion-X din Apple Watch Sport şi cel cu cristal de safir din Apple Watch şi Apple Watch Edition. În mod evident, cristalul de safir a ieşit învingător. Ion-X face o treabă surprinzător de bună, dar există mai multe circumstanţe în care zgârieturile pe ecran devin evidente.
În acelaşi test vedem cât de precis este senzorul cardiac din Apple Watch. În contextul în care astfel de dispozitive rareori oferă rezultate concludente, comparabile cu un echipament profesional, e de apreciat efortul companiei americane. Dacă vă încântă astfel de clipuri, cei de la Consumer Reports au promis că nu va trece prea mult timp până la lansarea unui alt scurtmetraj realizat într-o manieră similară tot pe marginea Apple Watch. Site-ul Playtech,ro ofera tuturor celor pasionati de gadgeturi toate informatiile de ultima ora.
 
blank