Actualitate

Cel mai bogat român, dat de ANAF pe mâna DNA. Legături cu PSD

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi economice (evaziune fiscală şi spălare de bani), comise în perioada 2008 – 2009. În cursul zilei de 23 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele Teleorman şi Prahova, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
ioan-niculae
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Sursele judiciare au arătat că au loc percheziţii la domiciliul lui Ioan Niculae, din Zimnicea, la reşedinţa acestuia denumită generic ”Domeniul Făţana” (casă de vânătoare) din apropiere de Zimnicea, la reşedinţa din Buşteni, la fostul domiciliu al omului de afaceri, care aparţine în prezent Adinei Elena Niculae, din sectorul 1 Bucureşti, precum şi la sediul şi punctul de lucru declarate de SC Intervitt SRL – Zimnicea, sediul SC Interagro SA din Capitală, la punctul de lucru şi la sediul aceleiaşi firme din Zimnicea.
 
Potrivit surselor citate, în acest caz ar fi vorba de un prejudiciu de peste 2 milioane euro.
Omul de afaceri Ioan Niculae se află în închisoare după ce în aprilie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD”.
 
 Procurorii DNA au efectuat joi dimineaţă mai multe percheziţii la domiciliul miliardarului Ioan Niculae şi la sediile firmelor sale. Potrivit unor surse judiciare, ancheta DNA în cazul omului de afaceri Ioan Niculae vizează cercetarea unor aspecte infracţionale semnalate de ANAF, referitoare la tranzacţiile comerciale dintre SC Interagro SA şi SC Libarom Agri SRL, privind materiale de promovare prin presa scrisă, machete publicitare, materiale promo, imprimare.
Dosarul a demarat la DNA ca urmare a unei sesizări formulate de ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care semnala aspecte constatate în urma inspecţiei la firma Interagro, vizând tranzacţiile comerciale derulate pe circuitul SC Interagro – Libarom Agri SRL şi SC Interagro SA – SC Insomar Cercetări şi Marketing Politic SRL, cercetări referitoare la infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Relaţionarea dintre Interagro şi Insomar a făcut deja obiectul unui dosar în care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare. Ioan Niculae se află în închisoare după ce în aprilie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul „Mită la PSD”.
 
Sursele au precizat că, referitor la societăţile Interagro – Libarom Agri, în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 64.144/17.12.2012, se arată că în perioada 2008 – 2009 între cele două firme s-au desfăşurat mai multe tranzacţii comerciale în baza contractului ce avea ca obiect ”realizarea, prelucrarea şi implementarea de către prestator a unor materiale de promovare (prin presa scrisa, machete publicitare, materiale promo, imprimare) şi plasarea acestora pe suporturi media”.
Aceleaşi surse au menţionat că se prevedea că Interagro va achita cu titlul de onorariu 10 milioane euro.
 
În baza acestui contract, Libarom a emis către Interagro facturi în valoare totală de 43.131.000 lei, iar în perioada august 2008 – mai 2009 au fost întocmite mai multe procese verbale între cele două firme, prin care se atesta îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract.
Interagro nu justifică prin documente că serviciile au fost executate, lipsind dovezile privind executarea contractului, şi ar fi înregistrat în evidenţa contabilă, prin nerespectarea reglementărilor, cheltuieli deductibile în suma totală de 36.245.000 lei, remise de Libarom Agri SRL.
SC Interagro SA a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, compusă din taxă pe valoare adăugată: 6.886.550 lei, impozit pe profit: 4.551.619 lei.
blank