„Ne este frică”, spun cadrele medicale de la Arad. De ce s-au făcut medicii și asistente, dacă le este frică? Întrebare de la un ziarist mitocan, nu de rabin. Cei care acuză medicii că se tem de coronavirus nu au nici pe departe curajul acestora.
Cei care acuză medicii că se tem de coronavirus nu au nici pe departe curajul lor PROPAGANDIȘTII EI,-De ce s-au făcut medici și asistente, dacă le este frică? Întrebare de ziarist mitocan, nu de rabin.
Nu toți sunt curajoși ca CTP sau ca Moise Guran, eroi de microfon și de pix. Ultimul, după ce a tropăit prin urechile celor tineri, s-a avîntat în politică pe post de mare guru și s-a umplut de sînge.
Idioți care acuză medicii că se tem de coronavirus nu au nici pe departe curajul lor
Frica face parte dintre trăirile primare ale omului. Fiecare încearcă să și-o înfrîngă în diverse feluri și momente. Unii pot, alții nu. Mi se pare necivilizat să te urci cu picioarele pe cel care este paralizat de frică. Fie că tremură, fie că și-o maschează cu abilitate. Ajunge sentimentul de neputință care îl copleșește și pe care nu-l va putea uita vreodată.
Gălăgia aceasta despre curaj are ceva de famfaron hidos. De obicei, circoteca despre curaj și frică este provocată de cei mai puțin curajoși. Și de cei cu găuri mari la caracter. N-ar rezista nici măcar într-o cursă de brancardier.
Nu cred că disprețul lor față de cei cuprinși de frică aduce un strop de curaj la comportamentul celorlalți. Poluează doar atmosfera psihică și morală a societății. Toată tentativa unora de a impune în comportamentul public reguli de tragedie greacă mi se pare și inutilă și penibilă. Merge la cursurile despre Iliada și despre Odiseea sau la lecțiile de dirigenție, unde se descriu modelele morale. În aceste momente, unii tremură de frică și au nevoie de încredere, de încurajare, de respect pentru ceea ce fac, și chiar de prețuire. De puțină omenie și de înțelegere.
Cei care acuză medicii că se tem de coronavirus nu au nici pe departe curajul lor
Nu pricep de ce, într-o societate care s-a bătut insistent pentru tot felul de pensii care mai de care, nu se ridică nimeni care să susțină cauza personalului medical. Dacă prestația celor care muncesc în spitale în vreme de pandemie se încheie tragic, familia să aibă parte de o recompensă. Ca în cazul soldaților căzuți pe cîmpul de luptă. Tot zicem că suntem în război! Poate că greșesc. Este doar o idee pentru a le întări moralul celor care trag din greu pentru semenii noștri. Și în alte țări se conturează o asemenea dezbatere. În locul unor subiecte stupide, am putea încerca și noi o discuție despre asta. Este onorantă pentru cei aflați pe baricadele din spitale. Este o formă de onestitate. Nu mă impresionează cîtuși de puțin eforturile PSD-ului de a lansa tot felul de măsuri aducătoare de simpatie pentru viitoarele alegeri. Dimpotrivă, merită dispreț. Sunt doar idei ce nu sar de genunchiul broaștei, forme ieftine de cumpărat sufletele speriate ale celor simpli pentru o viitoare bătălie politică.
Și pentru că vorbim despre curaj și încredere, despre frică și disperare, a venit vremea ca oamenii care conduc redacțiile de radio și de televiziuni să fie mult mai precauți și mai atenți. Unele emisiuni și unii moderatori sunt ca niște motopompe care varsă pesimism și disperare în societate. Dacă îi urmărești pe unii mai mult de un sfert de oră îți vine să te sinucizi, să plîngi, să le dai palme, să spargi un geam, să îți închei socotelile cu lumea. Sau să închizi televizorul. E drept că libertatea aceasta este garantată. Oricine poate apăsa un buton pentru alt post de telecomandă. Dar nu e vreme de stat pe canale de desene animate, cînd situația din România și din lume se schimbă în fiecare oră. Oamenii au neovie de informații. Din păcate, toate domnișoarele rămase fără invitați s-au transformat în cugetătoare, în analiste de sănătate, în ghicitoare voluptoase de pandemie, în pescărițe de știri mortuare. Și toate pun întrebarea cretină, exasperantă, de nivelul panseurilor lui Ciutacu:
–Ce credeți, cînd se termină chestia asta?
După modesta mea părere, directorii și redactorii șefi ar trebui să umble puțin la robinetul de la care curge din greu pesimism și groază în numele libertătii de exprimare. Mă refer la o anume rigoare profesională. Prostul care bate cîmpii sau sparge pereții cu capul numai ca să stoarcă lacrimile spectatorilor merită un pic de strunire profesională. Și de punere la respect!
Nu ziariștii sunt comandanții și preoții acestei tragedii!
Cornel Nistorescu