În perioada 4-7 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu, la vremea respectivă preşedinte al Consiliului de stat, funcţie echivalentă celei de preşedinte al Republicii, întreprinde o vizită oficială în SUA la invitaţia preşedintelui Richard Nixon.
Azi, când avem în faţa ochilor acrobaţiile la care se dedau politicienii români postdecembrişti – de la lideri ai Opoziţiei până la premieri şi preşedinţi – pentru smulgerea unei strângeri de mână absolut protocolare de la un preşedinte al SUA, o scurtă trecere în revistă a vizitei lui Nicolae Ceauşescu din 4-7 decembrie 1973 se impune.
Se impune şi pentru că după decembrie 1989, sub semnul năravului bolşevic de rescriere a trecutului, perioada Ceauşescu din Istoria României a fost simplificată tendenţios prin exagerarea eşecurilor şi micşorarea succeselor. Un neam trebuie să-şi asume din trecut nu numai succesele – spun istoricii înţelepţi. Da, dar un neam trebuie să-şi asume din trecut nu numai căderile, aşa cum se întâmplă azi cu epoca Nicolae Ceauşescu.
Călătoria din 1973 e una dintre cele patru întreprinse de Nicolae Ceauşescu în cei 24 de ani de domnie. Vizitase America în 1970, la invitaţia lui Richard Nixon. Avea s-o mai viziteze şi în 1975 (la invitaţia lui Gerald Ford) şi în 1979 (la invitaţia lui Jimmy Carter).
La ora 24 (ora Bucureştiului), în noaptea de 3 spre 4 decembrie 1973, avionul prezidenţial aterizează la baza aeriană Andrews, din apropiere de Baltimore. Conducătorul României e întîmpinat de o delegaţie condusă de Marion Smoak, şeful Protocolului de la Casa Albă. La scara avionului, îl aşteaptă, aliniată, o gardă militară de onoare. Nicolae Ceauşescu şi soţia se deplasează apoi cu elicopterul până la complexul prezidenţial Camp David, unde stau până marţi, 4 decembrie, dimineaţa.
Marţi, 4 decembrie, la ora 10,25 (ora locală), elicopterul cu cei doi aterizează la Washington. Suiţi într-o limuzină, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu străbat aleile Parcului Casei Albe, străjuite de ofiţeri în uniformă de gală, cu steagurile român şi american la bandulieră, până la intrarea de Sud a Casei Albe. Aici oaspeţii sunt întâmpinaţi de Richard Nixon cu soţia. Şeful statului român e condus de preşedintele american până la podiumul de onoare, drapat în catifea roşie. Apoi îl aşteaptă oficialităţile federale şi locale, printre care: secretarul Departamentului de Stat al SUA, Henry Kissinger, generalul Paul Abrams, şeful Statelor majore reunite, John Nevius, primarul Washingtonului. Garda de onoare, constituită în cinstea oaspetelui, prezintă onorul. Se intonează cele două imnuri, în timp ce se trag 21 de salve de artilerie. Un grup de militari plasat în spatele Gărzii de onoare înclină, în semn de salut, steagul federal şi drapelele celor 50 de state SUA. Cei doi preşedinţi trec în revistă Garda de Onoare. Condus de Richard Nixon, Nicolae Ceauşescu revine pe podium, unde primeşte defilarea fanfarei militare. Cei doi şefi de stat ţin cuvântări.
După un popas în Salonul Albastru al Casei Albe, Nicolae Ceauşescu şi Richard Nixon se îndreaptă spre cabinetul de lucru al preşedintelui american, unde încep convorbirile oficiale. Pentru Nicolae Ceauşescu se pune în mişcare o gigantică maşinărie de momente solemne şi de lucru, asigurate de multe alte instituţii şi personalităţi americane. Henry Kissinger îi oferă un dejun de lucru la Departamentul de Stat. Elena Ceauşescu ia ceaiul cu Patricia Nixon. Elvira Burger, soţia preşedintelui Curţii Supreme a SUA, îi oferă Elenei Ceauşescu un dejun. Participă şi soţiile altor membri ai Curţii Supreme şi Guvernului. Richard Nixon şi soţia sa, Patricia Nixon, dau marţi seara, la Casa Albă, un Dineu în cinstea soţilor Ceauşescu. Momentul e marcat de o mie şi una de înflorituri sărbătoreşti. La trecerea limuzinei prezidenţiale pe aleile Casei Albe, puşcaşi marini americani prezintă onorul. Sună iar trompeţii. Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt întâmpinaţi de cei doi soţi Nixon la intrarea dinspre Nord a Casei Albe. Oaspeţii sunt conduşi în Salonul Galben. De aici cele două cupluri coboară scara principală, în sunetele unui marş solemn şi, precedate de o gardă purtătoare de drapele, se îndreaptă spre marea sală de recepţie East Room.
În timpul dineului, cei doi preşedinţi rostesc toasturi. După dineu, în sala de recepţie, ansamblul de operă din Washginton interpretează fragmente din „Bărbierul din Sevilla”. În Toastul său, Richard Nixon afirmă la un moment dat, fără să tresară: „Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna“.
Convorbirile oficiale dintre cei doi preşedinţi culminează cu „Declaraţia Comună a preşedintelui Consiliului de stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon”, semnată în cadrul unei Solemnităţi petrecute în sala de şedinţe a Guvernului american. Sunt prezenţi membri de seamă ai Guvernului SUA, în frunte cu Henry Kissinger.