Life

Ceasul Apocalipsei a sosit. Sfârșitul lumii este mai aproape ca oricând. O noua teorie anunță când

Pentru un grup de astronomi și specialiști în Numerologie Biblică, Sfâșitul Lumii este mai aproape ca oricând, scrie tvhappy.ro.
Conform unei noi teorii, 23 Septembrie este data la care va veni Sfârșitul Lumii, ca urmare a șocului produs de coliziunea Terrei cu Planeta X sau Nibiru.
Potrivit revistei Daily Star, această zi din lună se va afla în constelația Fecioarei.
Pe de altă parte, cercetătorii Bibilei susțin că Sfârșitul lumii ar fi chiar pe 21 august, când va fi eclipsa de soare. Atunci, totul va fi cufundat în întuneric, după cum a profețit Isaia, în Capitolul 13, Versetele 10-11, din Cartea Sfântă.
”10. Luceferii de pe cer si gramezile de stele nu-si vor mai da lumina lor; soarele se va intuneca in rasaritul lui si luna nu va mai straluci.
11. Atunci voi pedepsi lumea pentru faradelegile ei si pe cei nelegiuiti pentru pacatele lor. Voi smeri mandria celor ingamfati si obraznicia celor cruzi o voi arunca la pamant”, arată cele două versete.
David Meade, astrolog și numerolog creștin, susține că luna care va răsări în acea seară va fi ”luna neagră”, un fenomen care se întâmplă o dată la fiecare 33 de luni. Numărul este relaționat cu Elohim, care apare menționat de 33 de ori în Geneza.
Cu privire la această teorie, Nasa a declarat că nu există nicio dovadă a existenței Planetei X.
Alte studii și teorii susțin cu tărie că 23 septembrie este data la care va veni Sfârșitul Lumii. 
Michael Parker, deținătorul blogului Prophecies Of The End Times, a declarat că eclipsa ed pe 21 august va fi un mare semnal pentru ”Cea De-a Doua Venire a lui Hristos”. 

blank