Politic, Stiri, Ultima Ora

CEARTĂ în Parlament pe tema „Cine l-a scăpat de DNA pe Cătălin Teodorescu?”

PSD şi PNL s-au acuzat reciproc de faptul că ar fi sabotat obţinerea numărului de voturi favorabile pentru ca deputatul Cătălin Tedorescu (PNL) să fie deferit justiţiei în vederea reţinerii sale. Potrivit listei de prezenţă de la Cameră, peste 30 de deputaţi au fost prezenţi, dar nu au participat la votul referitor la aprobarea cererii Ministerului de Justiţie ca deputatul Teodorescu să poată fi reţinut.

plen_camera_63416000
Disputa a fost deschisă de către Marian Neacşu (PSD), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. „Acum s-a văzut încă o dată aceeaşi faţă hâdă a demagogiei şi minciunii. Au venit colegii noştri de la noul PNL şi au practicat aceleaşi metode de când lumea pe care ei le cunosc mult mai bine decât noi”, a declarat Neacşu.

În replică, Gheorghe Tinel i-a amintit lui Neacşu că PSD şi aliaţii lor dispun de o majoritate confortabilă în Parlament, situaţie în care nu pot da vina pe opoziţie privind respingerea cererii. „Nu la noi era decizia politică. Noi am anunţat public de la această tribună că vom sprijini cererile Ministerului Justiţiei. Dumneavoastră v-aţi abţinut de la declararea intenţie de vot. Dumneavoastră, domnule Neacşu, prin minciună şi demagogie, induceţi opiniei publice o altă realitate”, a spus deputatul PNL.

La rândul său, Eugen Nicolăescu a precizat că, indiferent cum votează Opoziţia, deputaţii puterii decid.

‘Iniţial am considerat că votul va fi în conformitate cu ceea s-a angajat fiecare partid politic în parte. Şi am crezut că după votul de săptămâna trecută, sau de acum două săptămâni, este clar. Grupul deputaţilor PNL a votat la vedere. Mă bucur că s-a cerut filmul votului, pentru că acest lucru va arăta că ceea ce vă spun este corect şi adevărat. Nu cred că e pentru cineva ceva necunoscut că în Parlament Puterea are majoritate. Indiferent cum votează Opoziţia, dacă Puterea nu face ceea ce trebuie, votul va ieşi altfel. Dovadă că, astăzi, Puterea este cea care a defectat, cea care nu a dorit să se încuviinţeze arestarea colegului nostru. În rest sunt vorbe’, a spus Nicolăescu.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, a intervenit spunând că există metode de a proba cine s-a ferit să voteze în cazul lui Teodorescu. „Prezenţa filmării va arăta cine a zis ‘prezent’ şi nu a votat”, a precizat Zgonea.

Deja a devenit o tradiţie ca, de fiecare dată când Parlamentul respinge o cerere venită de la procurori, puterea şi opoziţia să se acuze reciproc de împotrivire la solicitările justiţiei, ambele tabere profitând că votul în aceste chestiuni este unul secret.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a precizat că va propune sancţiuni pentru colegii săi din grup care au votat împotriva încuviinţării arestării preventive a deputatului PDL Cătălin Teodorescu, dacă acest lucru va fi demonstrat.

‘În principiu, de fiecare dată când am convenit un lucru, nu impunem nimănui nicio modalitate de vot, votul este neimperativ, dar în măsura în care picăm de acord asupra unei modalităţi de vot iar parte dintre colegi aleg să facă altfel, de fiecare dată în grup am discutat lucrurile astea şi s-au luat măsuri. O să vedem cine a trişat, eu opinez că cei care au trişat sunt colegii de la Opoziţie. Eu o să propun în grup o serie de măsuri după ce văd materialul filmat din timpul votului. Cei care deţin funcţii de conducere în cadrul grupului nu le vor mai avea din sesiunea următoare. Cei care urmau să fie programaţi în diferite deplasări în străinătate nu vor mai pleca, lucruri de factura asta într-o primă fază. Evident că nu o să dăm pe nimeni afară din grup pentru o chestiune de genul acesta’, a spus Neacşu la Palatul Parlamentului.

Marian Neacşu a cerut miercuri preşedintelui Camerei Deputaţilor să solicite aparatului tehnic să pună la dispoziţie materialul filmat în timpul votului pe cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PDL Cătălin Teodorescu.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea în cazul deputatului Teodorescu cu 146 voturi pentru şi 101 împotrivă.

Plenul Camerei a aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării deputatului UDMR Marko Attila, implicat în dosarul fostei şefe a DIICOT. În schimb, deputatul PDL Cătălin Teodorescu a rămas cu imunitatea intactă pentru că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru a da curs cererii de arestare.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri, cu 171 voturi „pentru” şi 111 „împotrivă”, cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila. Votul a fost secret cu bile. Decizia plenului vine după ce, marţi, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a întocmit un raport pe această solicitare, dar nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru a se da aviz favorabil arestării preventive.

În cazul lui Cătălin Tedorescu, cererea de arestare a întrunit 146 de voturi „pentru” şi 101 „împotrivă”, insuficient pentru aprobarea arestării întrucât pe lista de prezenţă erau trecuţi 292 de deputaţi.

În aceste condiţii, cererea mai avea nevoie de un singur vot favorabil pentru a fi aprobată. Astfel, peste 30 de deputaţi fie au plecat din sală înainte votului, fie nu au votat, fapt ce a generat acuze reciproce între putere şi opoziţie privind sabotarea demersurilor justiţiei.

Prin voturile din plen s-au inversat practic deciziile Comisiei juridice care dăduse raport favorabil arestării lui Teodorescu şi raport negativ reţinerii lui Marko Attila.

Deputatul UDMR Marton Arpad a imputat celorlalte partide că au luat decizii discriminatorii, deoarece au aprobat cererea de arestare pentru un deputat maghiar, dar au respins-o pentru cel român. „Halală (sic) decizie!”, a răbufnit Marton.

blank