Life

Ceapa pune gripa pe fugă

Ceapa pune gripa pe fugă

blankCalităţile curative ale cepei încep să fie recunoscute şi pe plan mondial. Inclusiv americanii sunt cei care găsesc de cuviinţă să recomande cetăţenilor această legumă. Ei, dacă spun şi americanii, cei mai puternici şi mai deştepţi oameni din lume… Înseamnă că e ceva de capul cepei… Şi, dacă tot importăm de la ei o grămadă de lucruri, hai să vedem şi ce cred ei că poate face, la vremuri de restrişte, ceapa…

Aşa da…

Se spune că, în 1919, când o gripă buclucaşă a lovit mai multe zone de pe glob, au murit cam 40 milioane de oameni. Degeaba se omorau medicii acelor timpuri să găsească un antidot eficace. Gripa făcea ravagii. Fermierii din America se confruntau şi ei cu hachiţele gripei. După mai multe vizite pe la mai multe ferme, un doctor a ajuns la una, unde nimeni nu fusese lovit de boală. Şi s-a mirat, mai ales când i s-a spus că, singurul lucru făcut împotriva gripei a fost aşezarea în camerele casei a câte unei cepe necurăţate de foi, dar tăiate în capete. Practic, ceapa fusese pusă într-un vas şi vasul aşezat undeva, în cameră. Era greu de crezut că virusul gripei fusese oprit de ceapă, şi, totuşi, testele de laborator, efectuate mai apoi de respectivul medic, au arătat chiar acest lucru: ceapa avusese rol de paratrăsnet. Se înnegrise, arăta jalnic, dar făcuse ca oamenii din acea fermă să nu se îmbolnăvească. Graţie proprietăţilor sale, nimeni din familia acelui fermier nu se pricopsise cu gripa. Anii au trecut şi, până în zilele noastre se păstrează obiceiul aşezării unor cepe în nişte boluri, ca să sperie şi să pună pe fugă gripa… 

 

Aşa nu…

Da, ceapa este bună, dar există şi, să le spunem, oarece contraindicaţii ale sale. Nu este indicat să se folosească la gătit o ceapă tăiată cu ceva timp în urmă şi lăsată afară, în bucătărie, sau în frigider. De fapt, nici nu trebuie păstrată o ceapă tăiată. Ea se contaminează cu bacterii şi poate deveni, la consum, foarte periculoasă. În atare situaţie, cei care consumă o ceapă tăiată cu o zi înainte se pot alege cu infecţii la stomac şi chiar cu intoxicaţii alimentare. De asemenea, nu se recomandă să se dea câinilor din gospodării ceapă sau diverse preparate care conţin ceapă, pentru că le face foarte rău.

Aşa că, e bine de ştiut…

 

blank